Sfântul Cuvios Pimen cel Mare, Sfinții Mucenici Fanurie și Eutalia, Sfântul Osie, episcopul Cordobei

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare, sau Avva Pimen așa cum este cunoscut în Patericul egiptean, a fost un ascet, pustnic și părinte duhovnicesc din pustiul Egiptului care a trăit între secolele al IV-lea și al V-lea. Sfântul Pimen s-a dus de tânăr după cei 6 frați ai săi care deveniseră monahi în pustiul Sketis. În anul 407, Sketisul a fost pustiit de barbarii mazici, iar Pimen și frații săi au plecat spre alte locuri mai liniștite. Monahii s-au stabilit pe cursul superior al Nilului, în zona Therenutis. Deși era cel mai înzestrat monah de Dumnezeu cu darul învățării celorlalți, Pimen nu vorbea niciodată înaintea fratelui lui mai mare Anuv, ori dacă vorbise înaintea lui un bătrân. Pimen avea o viață austeră, trăia cu foarte puțină hrană și învăța că omul trebuie să fie cumpătat pentru a-și stăpâni poftele și a-și păstra trupul sănătos. El spunea: „Tot ceea ce depășește măsura, de la diavolul este”. Sfântul Pimen a trecut din această viață la câțiva ani după Sfântul Arsenie cel Mare (449). Astăzi se face pomenirea Sfinților Mucenici Fanurie și Eutalia și a Sfântului Osie, episcopul Cordobei.
(M. Nedelcu)