Calendarul zilei

Sfântul Apostol Timotei

Sfântul Apostol Timotei
Sfântul Apostol Timotei

Sfântul Timotei era ucenicul Sfântului Apostol Pavel și a fost rânduit de acesta ca Episcop al Efesului. A murit ca mucenic, fiind ucis cu pietre în Efes. Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie, care era din Persia și a trăit pe vremea împăratului Hosroe II al perșilor și Heraclie (610-641) al romanilor. Numele lui persan era Magundat și a slujit în oastea persană, atunci când aceasta lupta cu Bizanțul. După ce perșii au luat Sfânta Cruce de la Ierusalim, lui Magundat i s-a aprins sufletul de dragul credinței creștinilor și voia să cunoască tainele acesteia. A fost botezat la Ierusalim, primind numele Anastasie, și s-a dedicat vieții monahicești, intrând la Mănăstirea Sfântului Sava. După șapte ani de monahism, a mers pe ulițele cetății ocupate și a batjocorit idolii perșilor. Pentru aceasta a fost prins și chinuit, iar la urmă i s-a tăiat capul. Aceasta s-a întâmplat în ziua de 22 ianuarie a anului 628. (Ziarul Lumina)

Recomandări

Calea Sfinților– Procesiune cu Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie în Municipiul Fălticeni

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava