Sfânta Mare Muceniță Fevronia

Sfânta Fevronia, o tânără de 20 de ani, a intrat în monahism într-o mănăstire din apropierea orașului Nisibi din Mesopotamia de Sus, numit și Antiohia Migdoniei.
În timpul prigoanei împotriva creștinilor a împăratului Dioclețian (284-305), guvernatorul Selin, ajutat de nepotul său Lisimah, îi urmărea pe creștinii aflați la granița imperiului cu Persia.
Pe cât de aprig era Selin, pe atât de bun era Lisimah față de creștini, anunțându-i înainte ca să se ascundă. Soldații lui Selin au spart porțile mănăstirii, vrând să ucidă maicile, însă ele au rămas în viață, luând-o doar pe tânăra Fevronia. Selin i-a propus să jertfească idolilor și să se logodească cu nepotul său, Lisimah. Pentru că Fevronia a refuzat, a fost supusă la chinuri. În cele din urmă a primit moarte martirică, iar trupul ei a fost dus, din porunca lui Lisimah, la mănăstire. Mai târziu, Selin a fost găsit mort. Lisimah a primit sfântul botez și a intrat în mănăstirea arhimandritului Marcel. Sfânta Mucenică Fevronia a făcut multe minuni prin moaștele sale și s-a arătat maicilor care se rugau noaptea în biserica mănăstirii.
(Sursa: Ziarul lumina)

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Gheorghe Șoldan, alături de mii de credincioși la sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Putna: „Avem datoria să-i ducem mai departe moștenirea uriașă”

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei