Sf. Cuv. Xenia din Roma

Sf. Cuv. Xenia din Roma
Sf. Cuv. Xenia din Roma

Sfânta Xenia era din Roma, fiică de bun neam, tatăl ei fiind senator, bun creștin și râvnitor în cele dumnezeiești. Ajungând la vârsta maturității și fiind pregătite toate cele de nuntă, Xenia a fugit de acasă împreună cu alte două fete tinere, credincioasele ei slujnice, dorind toate a se face „miresele lui Hristos-Domnul”, prin veșnica feciorie și înțelepciune. Și luând ea puțin aur și îmbrăcăminte bărbătească, s-a urcat cu slujnicele sale pe o corabie și, călătorind pe mare și străbătând multe locuri, a ajuns în insula Cos. Lepădându-și hainele bărbătești, l-a întâlnit pe acea insulă pe omul lui Dumnezeu, preotul Pavel, care venea de la Locurile Sfinte și pe care l-a rugat să le fie lor îndrumător duhovnicesc. Îndrumate fiind de Pavel, au venit în cetatea Milasa și făcând acolo cu aurul pe care-l aveau o bisericuță cu hramul Sfântului Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan și mai multe chilii, au întemeiat împreună cu alte câteva fecioare o mănăstire. Fericita Xenia a arătat atâta râvnă și răbdare în potolirea poftelor trupești, încât s-a făcut pe sine pildă a viețuirii cerești în trup omenesc. Îndată după moartea ei, fiind amiază și soarele strălucind cu putere, pe cer s-a arătat o cruce mare din stele luminoase, cuprinsă într-un cerc de alte stele, semn care părea a fi o cunună dată fericitei de Dumnezeu, proslăvind ostenelile și râvna dragostei sale pentru Hristos. Crucea a dispărut de pe cer după ce a fost îngropat trupul sfintei. Și s-au descoperit atunci și cele despre Sfânta Xenia, fiind spuse din ce țară și din ce neam era fericita, precum și numele ei cel adevărat, Eusebia. Căci vrând a rămâne ea necunoscută, și-a luat numele de Xenia, care înseamnă „cea străină”.
(Sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

Pasajul subteran de la Ambro va fi reabilitat odată cu lucrările la magistrala de apă și canalizare din municipiul Suceava

Tabăra de Vară a Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, ediția a V-a, la început de iulie, în Bucovina

Caricaturiști din 56 de țări au trimis lucrări pentru Expoziția Internațională de Grafică Satirică Bucovina

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului