Proiectul de lege inițiat de Guvern prin care unitățile sistemului administrației penitenciare vor fi exceptate de la plata timbrului de mediu pentru autovehiculele utilizate a fost aprobat, luni, în plenul Senatului, cu 95 de voturi „pentru” și o abținere, informează Mediafax. „Susținem proiectul de lege, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor legale, Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională a statului”, a declarat în plen Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului de Mediu.Membrii Comisiei de mediu și ai Comisiei pentru transporturi și energie au elaborat un raport comun de admitere, cu unanimitate de voturi.Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de lege.





