Senatorul PD-L de Suceava, Orest Onofrei, își propune să reprezinte cât mai corect în Parlamentul României populația din colegiul în care a câștigat mandatul, în speță colegiul Suceava. În aceste sens, el este hotărât să-și înființeze cabinete parlamentare în cât mai multe localități. Onofrei a anunțat că pentru început își va deschide trei astfel de cabinete în municipiul Suceava și în orașele Salcea și Cajvana. El a precizat că respectivele cabinete le va deschide împreună cu deputații din cele trei colegii din zona sa și anume Sandală Maria Ardeleanu, Ioan Bălan și Eugen Constantin Uricec. „Pentru a putea reprezenta cât mai corect colegiul Senat Suceava, acesta fiind cel mai mare din județ și cu întindere foarte mare reprezentând 200.000 de oameni, în afară de cabinetul senatorial din municipiul reședință de județ doresc să-mi deschid cabinet în teritoriu în fiecare din colegiile de deputați împreună cu deputatul respectiv”, a spus Onofrei. Senatorul democrat liberal consideră că promisiunile făcute în campania electorală vor fi mai ușor puse în practică acum, în noua formulă de guvernare cu PSD, arătând că, în județul Suceava, din cei 14 parlamentari 11 sunt ai coaliției de guvernare. În opinia senatorului Onofrei, „Pactul pentru Bucovina”, concept pe care l-a lansat în campania electorală pentru alegerile generale, are mari șanse de reușită.
Organizare
Senatorul Onofrei își împânzește colegiul cu cabinete parlamentare





