Senat: Taxele de timbru pentru acțiunile din instanță pentru daune morale, micșorate de 10 ori



Plenul Senatului a decis, miercuri, ca taxele judiciare de timbru să fie diminuate la o zecime pentru acele acțiuni introduse la instanțele judecătorești care vizează acordarea de despăgubiri pentru daune morale.
Propunerea legislativă pentru completarea art.2 al Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru îi are ca inițiatori pe deputații PSD Corneliu Ioan Dida, Eduard-Stelian Martin și Alexandru Mazăre și a fost adoptată de plenul senatului cu unanimitate de voturi, prin ridicarea mâinii.
Senatorii au adoptat un amendament al Comisiei juridice, potrivit căruia „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești având ca obiect stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daune morale, cu excepția acțiunii civile alăturate acțiunii penale, se taxează cu 10% din taxa prevăzută de lege pentru cererile și acțiunile evaluabile în bani”.
În expunerea de motive se precizează că „nu este echitabil ca persoana îndreptățită să solicite daune morale să fie obligată la plata unei taxe de timbru în același mod în care se procedează atunci când se formulează o altă pretenție certă evaluabilă în bani”. De asemenea, se arată că, „din cauza cuantumului ridicat al taxei, există multe situații în care cetățenii fie renunță la introducerea acțiunii în justiție, fie solicită acordarea unor sume sub cuantumul considerat de ei ca o reparație justă pentru suferințele cauzate de pârât”.
Senatul este primă Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind forul decizional.