Politic

Secretarul PSD, Titus Corlățean, vine la Suceava pentru a se întâlni cu pensionarii



Secretarul Partidului Social Democrat, Titus Corlățean, se va afla în cursul zilei de astăzi în județul Suceava, pentru a participa la o întâlnire cu pensionarii suceveni. Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, a declarat că în cadrul vizitei de lucru de astăzi, Corlățean va participa și la ședința comitetului executiv județean al social democraților, întâlnire la care vor fi prezenți liderii locali din toate comunele orașele și municipiile sucevene, precum și primarii și viceprimarii acestei formațiuni politice. De asemenea, Gavril Mîrza a afirmat că după ședința cu membrii PSD, Titus Corlățean va fi prezent și la o întâlnire, în sediul fostului Inspectorat Școlar Județean, la care sunt invitați să participe pensionari suceveni, dar și tineri din județ, profesori sau muncitori.



Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare