Secretarul de stat pentru problemele revoluționarilor, condamnat la cinci ani de detenție



Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat, luni, pe fostul deputat PSD, Emilian Cutean la cinci ani de detenție pentru că a prejudiciat Guvernul cu peste 200.000 de lei în perioada când condus prima dată Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.
Judecătoria Sectorului 1 a decis condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei a fostului director economic al Secretariatului, Danieala Sbârcea.
Revoluționarii prezenți la pronunțarea sentinței au început să aclame.
Cutean este obligat de instanță la plata a 133.000 de lei cheltuieli judiciare, din care 58.000 constituie diferența pentru plata onorariului expertului, în timp ce Sbârcea este obligată la 105.000 de lei cheltuieli judiciare, din care 30.000 pentru diferența de plată a onorariului.
La ultima ședință a procesului, în 4 iunie, procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a cerut instanței condamnarea șefului Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, Emilian Cutean, dar și a fostului director economic al Secretariatului, Danieala Sbârcea, arătând că au prejudicat bugetul Guvernului cu aproximativ 85.500 de euro.
Totodată, procurorul a arătat că, în perioada mandatalui la SSPR a lui Cutean, s-au remis sume către asociațiile de revoluționari fără minime justificări sau chitanțe, sub pretextul că banii sunt folositți pentru parastase, ajutorarea bătrânilor și pentru copii.
Sumele au fost justificate cu bonuri de la „vecini”, care relevau achiziția de pampersuri, tampoane, whisky sau farduri de ochi, potrivit procurorului DNA.
Mai mult, procurorul de ședință a cerut instanței confiscarea bunurilor lui Emilian Cutean și a Danielei Sbârcea, precum și obligarea lor la plata prejudiciului.
„Nu am înțeles poziția Guvernului”, spunea procurorul, referindu-se la susținerea consilierul juridic al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), potrivit căruia instituția nu se consideră prejudicată.
Procurorul a mai apreciat drept „incredibil ceea ce se întâmplă”, în sensul că nu se găsea persoană mai potrivită între atâția membri ai asociațiilor de revoluționari, care să gestioneze instituția, decât „una cu o vastă experiență în prejudicierea bugetului de stat”.
Procurorul a dat de înțeles că a fost greșită numirea lui Cutean din nou la SSPR, în condițiile în care face obiectul unor investigații la Direcția Națională Anticorupție.
Cea mai vehementă pledoarie în contradictoriu cu cea a procurorului nu a venit din partea avocaților, ci din cea a reprezentantului Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, Ilie Drăgulin, care a susținut că instituția a fost „obligată” și „târâtă” în acest proces.
Justificarea pentru care doar Asociația „Club 22” a primit bani pentru decontarea cheltuielilor a fost că era singura care a depus cererea în termen legal. Apoi, când au constatat, după două luni, că Asociația nu poate justifica suma cerută, consilierul a spus că au cerut banii în instanță, într-un dosar civil, care a fost suspendat de începerea procesului penal. „Am fost obligați să ne constituim ca parte civilă în acest proces”, susținea Ilie Drăgulin.
Apoi, el a plusat spunând că SSPR a fost târâtă în proces, la fel ca autoritățile statului de Asociația Decembrie 1989 Metrou, și că întreaga sumă a fost justificată.
Drăgulin a mai spus că Emilian Cutean nu are să dea niciun ban Secretariatului și că expertizele nu au demostrat existența vreunui prejudiciu.
Pe aceeași idee, de lipsă a prejudiciului, s-au bazat și pledoariile avocaților lui Emilian Cutean și ai Danielei Sbârcea.
Avocații au susținut că toate operațiunile din dosar sunt legale și au cerut achitarea. Avocatul fostei directoare economice a mai cerut și în cazul în care instanța va constata existența unor infracțiuni să aplice o pedeapsa minimă, cu suspendarea executării.
Acest proces a început la instanța supremă în 2006.
Emilian Cutean – reinstalat recent la conducerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor – a fost trimis în judecată la sfârșitul lunii aprilie 2006, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA), sub acuzația că a efectuat operațiuni financiare incompatibile cu funcția sa, utilizând informații obținute în virtutea acestei funcții, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Inițial, procesul lui Cutean a început la instanța supremă, însă s-a mutat în luna ianuarie 2009 la Judecătoria sectorului 1 ca urmare a faptului că și-a pierdut calitatea de parlamentar, astfel că soluționarea dosarului său nu mai intra în competența Înaltei Curîți de Casație și Justiție.
Într-un protest, revoluționarii afirmau că timp de 30 de termene de judecată în procesul derulat la ICCJ nu s-a „întâmplat nimic în dosar”.
În același proces este judecată și Mihaela Daniela Sbârcea, șef al Direcției buget-finanțe, programe și resurse umane din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 (SSPR), pentru complicitate la cele două infracțiuni comise de Cutean.
Potrivit rechizitoriului, după ce a fost eliberat din funcția de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, în 20 decembrie 2004, Cutean a dispus plata a 2,995 miliarde de lei vechi (85.500 de euro) în contul Asociației „Club 22”, al cărei președinte era în decembrie 2004.
Din această sumă Cutean, fiind singurul care avea drept de semnătură în numele asociației, a achitat 945.778.886 lei vechi (27.000 de euro) cu titlu de chirie restantă, pentru imobilul deținut de asociație în care locuia și el, iar diferența a folosit-o pentru constituirea unui depozit bancar.
Toate acestea s-au petrecut, potrivit procurorilor anticorupție, în contextul în care Cutean a solicitat de la bugetul de stat sumele de bani necesare pentru un program de acțiune al SSPR care se referea la problemele sociale ale revoluționarilor (autoturisme pentru răniți, materiale sanitare, subvenții pentru investiții, tabere pentru copiii revoluționarilor etc.) și la aniversarea a 15 ani de la Revoluția Română din decembrie 1989.
Aceste subvenții erau destinate cinstirii memoriei Revoluției și nu aveau în vedere acoperirea cheltuielilor de personal, de întreținere și reparare a mijloacelor fixe, cheltuieli administrative ori alte cheltuieli proprii ale beneficiarului subvenției.
În ce o privește pe Mihaela Sbârcea, în calitatea sa de înalt funcționar public, răspunzătoare de gestionarea fondurilor publice, ar fi acționat în așa fel încât l-a ajutat pe Cutean să efectueze operațiuni financiare incompatibile cu funcția sa.
Aspectele respective au fost constatate și de Curtea de Conturi a României, Secția de Control Financiar.
În pofida procesului de corupție, în care Cutean este inculpat, la 1 aprilie 2009, acesta a fost reinstalat de noul Guvern la conducerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, prin decizie a premierului Emil Boc, în locul lui Nicolae Puiu Fesan, eliberat din funcție.
Reinstalarea în funcție a lui Cutean a generat ample proteste din partea revoluționarilor, dar și din partea organizațiilor neguvernamentale.
Revoluționarii susțineau că secretarul de stat pentru problemele revoluționarilor, Emilian Cutean, este vizat în alte două două dosare decât cel în care este judecat, unul privind posibile falsuri comise în vara anului 2007, iar altul referitor la nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Potrivit unei plângeri depuse la DNA în 9 aprilie 2009, revoluționarii cer anchetarea actualului secretar de stat Emilian Cutean, a expertului pe care l-a avut Emilian Cutean în dosarul în care a fost trimis deja în judecată de DNA, Aurel Constantin, dar și a doi lucrători de la SSPR, Ilie Drăgulin, director juridic în această instituție și Daniela Sbârcea, aceasta din urmă fiind trimisă deja în judecată alături de Cutean.
Potrivit plângerii depuse la DNA, falsurile de care este acuzat Cutean constau în decontarea în mod fals a plăților efectuate de Asociația „Club 22”, pentru contravaloarea restanțelor la plata chiriei, a penalităților și a daunelor către RA-APPS prin SAIFI, pentru perioada decembrie 1996-noiembrie 2004, în condițiile în care, conform prevederilor legale, daunele și penalitățile nu se decontează de la bugetul de stat.
O altă acuzație adusă de revoluționari lui Cutean și pe care anchetatorii anticorupție trebuie să o verifice privește decontarea în mod fals a plăților efectuate de Asociația „Club 22” ce corespund unor facturi emise de SC Distrigaz Sud SA pentru consumul pe perioada ulterioară celei pentru care ar fi fost acordat sprijin pentru utilități, conform documentelor justificative privind datoriile Asociației către furnizori.
De asemenea, revoluționarii mai acuză în plângerea depusă în aprilie, că asociația lui Emil Cutean, „Club 22” a mai făcut o serie de deconturi ilegale în baza unor facturi emise de SC Apa Nova SA. Astfel, Cutean ar fi decontat în mod fals suma de 29.153,68 de lei, primită de Asociația „Club 22” în luna decembrie 2004, în cadrul programului „15 ani de la revoluția română din 1989”. „Falsul constă în acceptarea decontării acestei sume doar prin prezentarea facturilor fiscale emise în lipsa oricărui document care să ateste plata sumelor respective în condițiile prevăzute de lege”, se arată în plângerea revoluționarilor.
Revoluționarii îl mai acuză pe Cutean și de „producerea de înscrisuri cu antetul SSPR care să-l ajute pe acesta în cursul urmăririi penale, în cursul cercetărilor judecătorești și în procesul efectuării expertizelor contabile”.
„Acestea constau în ștergerea unor înscrisuri sau completarea unor date utile apărării lui, precum și în fabricarea unor înscrisuri care la data la care a părăsit instituția SSPR, la data la care s-a efectuat controlul din partea Curții de Conturi și la data la care s-au efectuat cercetările penale și expertizele contabile, nu existau. De asemenea, a înregistrat ulterior unele din aceste documente în registrele de la SSPR cu sprijinul unor persoane fost subalterne ale sale. Menționâm faptul că coinculpata din dosarul 6552/1/2006 Daniela Mihaela Sbârcea a lucrat pe toată perioada cercetărilor și până în prezent la același compartiment al SSPR în care Cutean a fraudat sume importante”, se mai arăta document.
Revoluționarii susțineau că anchetatorii de la Secția 1 Poliție din Capitală și respectiv, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 efectuează cercetări față de Cutean privind modul în care acesta, la începutul lunii aprilie, a amenințat cu un pistol cu gaze un revoluționar a pătruns în curtea imobilului său.