Secretar de stat în Ministerul Turismului: 70% din structurile de cazare din România, sub standarde



Secretarul de stat în Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, Lucia Morariu, a declarat, marți, la Târgu Mureș, că 70 la sută din structurile turistice de cazare din România sunt sub standarde, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Morariu a afirmat, în cadrul unei sesiuni de informare organizată împreună cu Ministerul Dezvoltării, că problema cea mai mare, „mult discutată de toată lumea, în special în presă, dar mai puțin cunoscută în esență” este calitatea serviciilor.
„Noi, ca minister, salutăm modul în care au fost gândite fondurile europene cu destinația turism în Programul Operațional Regional, atât timp cât 70 la sută din structurile de primire turistice de cazare din România și îndeosebi hotelurile sunt de o stea și de două stele, și, în general, sunt sub standarde, salutăm faptul că banii se vor da pentru modernizări și extinderi și nu pentru construcții de hoteluri noi, pentru că trebuie să începem prin a pune la punct ceea ce avem”, a declarat Morariu.
Ea a subliniat că infrastructura specifică de turism este „esențială” și că „degeaba avem atracții superbe, precum mănăstirile, dacă drumurile de acces nu sunt corespunzătoare sau lângă obiectivul turistic nu avem toalete”.
Morariu a apreciat că sursa de finanțare, Programul Operațional Regional, este îndreptată corect, spre valorificarea potențialului turistic, pentru ca România să devină cu adevărat o destinație turistică.
„Aici trebuie să umblăm, trebuie să creăm accesibilitate și să punem în valoare atracțiile, pentru că investitorii vor veni și vor construi hoteluri. Fără îndoială, știe toată lumea, turismul românesc duce lipsă de agrement, duce lipsă de facilități conexe hotelurilor și acestea sunt finanțate prin POR. Cred că butonul pe care se apasă este cel corect”, a spus Morariu, adăugând că accesarea fondurilor din cadrul POR este o șansă care trebuie valorificată.