Secretar de stat în MAE: România îndeplinește pentru prima dată toate criteriile de aderare la zona euro

Secretarul de stat în MAE George Ciamba a declarat, marți, că pentru prima dată România îndeplinește toate criteriile de aderare la zona euro, iar acest lucru se vede și prin creșterea investițiilor străine în ultima perioadă, informează Mediafax. Aderarea României la Uniunea Europeană și transformările aduse de acest proces „au contribut în mod ireversibil la consolidarea proceselor de reformă, au contribuit la modernizarea societății, au contribuit esențial la dezvoltarea economică”. „În 2004, PIB-ul României era 80 de miliarde de euro, anul trecut, când am avut cel mai bun PIB, ne-am dus la 140 (de miliarde de euro)”, a declarat secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul de Externe, George Ciamba, la conferința „După zece ani…”, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene la București, la 10 ani de la aderarea a zece state est-europene și la șapte ani de la aderarea României și Bulgariei. În cei șapte ani de UE, România a avut „o contribuție destul de importantă” la evoluția Europei, a susținut Ciamba.”România este un participant activ la mecanismele economice de coordonare din UE și la măsurile destinate relansării economice (…) Am intrat în Pactul Euro Plus, suntem parte a Tratatului pentru stabilitate, coordonare și guvernanță din cadrul Uniunii Economice și Monetare dar suntem și parte a procesului de negociere a Uniunii Bancare”, a precizat oficialul român.

Recomandări

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluția bancară pentru drumul României către zona euro

Deputatul Florin Pușcașu este îngrijorat că România nu are pe nimeni la negocierea în UE a finanțărilor pentru un program destinat irigațiilor