Scrisoarea Guvernului privind asumarea răspunderii pe coduri a sosit la Parlament



Scrisoarea în care Guvernul anunță că intenționează să își asumare răspunderea, separat, pe codurile Civil și Penal a sosit la Parlament, urmând să fie supusă dezbaterii Birourilor Permanente reunite pentru a se stabili programul procedurilor parlamentare.
Președinta Camerei Deputaților, Roberta Anastase (PDL) anunță, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, că a primit, vineri, scrisoarea din partea Guvernului prin care acesta își face cunoscută intenția de a-și angaja răspunderea în fața Parlamentului, separat, asupra proiectului de Lege privind Codul Civil și a Proiectului de Lege privind Codul Penal.
„Scrisoarea urmează să fie supusă dezbaterii Nirourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru a stabili programul de desfășurare a procedurilor parlamentare necesare în vederea angajării răspunderii Guvernului asupra fiecărui proiect în parte”, se arată în comunicat.
Guvernul a decis, miercuri, să înceapă procedura de asumare a răspunderii pe proiectele de Coduri penal și civil.
Actele normative vor putea fi completate sau abrogate și înainte de data intrării în vigoare, după adoptare, în situații temeinic justificate, a decis Guvernul prin ordonanță de urgență.
„În contextul efortului general de reformare a unor reglementări de o deosebită importanță pentru sistemul românesc de drept, se impune cu necesitate consacrarea unor soluții legislative cu caracter general, în sensul ca actele normative să poată fi modificate, completate sau abrogate și anterior intrării lor în vigoare, ca măsură prealabilă, astfel încât adoptarea noilor reglementări și, implicit, abrogarea celor anterioare – în vigoare ori adoptate, însă neintrate în vigoare – să fie riguros efectuate”, se arată în ordonanță.
Documentul introduce astfel o nouă prevedere conform căreia după adoptarea lor, în situații temeinic justificate, actele normative pot fi completate sau, după caz, abrogate și înainte de data intrării lor în vigoare.
Ulterior, Guvernul a precizat că abrogarea sau completarea unor acte normative înainte de intrarea în vigoare este impusă de cazurile din ultimii ani, când s-a constatat că unele documente adoptate, dar neintrate în vigoare nu pot fi aplicate în lipsa instrumentelor necesare sau nu mai reflectă nevoile societății.
Legislația în vigoare permite modificarea, completarea, abrogarea numai cu privire la actele normative intrate în vigoare.