Bani aruncați

Școală nouă, demolată la Dolhasca pentru că s-a construit cu încălcarea legii

Romică Andreica:„La emiterea autorizației de construcții, primarul a omis să solicite avizul Ministerului Culturii și Cultelor”
Romică Andreica:„La emiterea autorizației de construcții, primarul a omis să solicite avizul Ministerului Culturii și Cultelor”

Primul nivel dintr-o școală nouă finanțată printr-un program al Băncii Mondiale trebuie demolat acum, pentru că Primăria Dolhasca a ignorat prevederile legale vizavi de construcții în zona de protecție a monumentelor istorice.
Astfel, Primăria Dolhasca a eliberat autorizație pentru ca noua școală să fie construită pe amplasamentul unei alte școli, foarte vechi, în zona de protecție a Mănăstirii Probota, monument aflat în patrimoniul UNESCO.
Realizarea infrastructurii a început în anul 2007, sub coordonarea directă a Ministerului Educației și Cercetării. Proiectant este SC Neo-Con SRL Iași, constructor SC Cominco, iar valoarea investiției, conform autorizației de construcție, este de 1.039.038 lei.
Încălcarea legislației referitoare la protecția monumentelor istorice a făcut ca Ministerul Culturii și Cultelor să someze primăria, la sfârșitul săptămânii trecute, să ia măsuri de sistare a lucrărilor și să demoleze ceea ce s-a construit până acum.
Maria Cojocaru a semnat „ca primarul” Deputatul PD-L de Suceava Romică Andreica s-a sesizat în legătură cu cele întâmplate și a declarat, luni, într-o conferință de presă, că vinovat de această situație este numai primarul orașului Dolhasca, Maria Cojocaru, care, deși se află la al doilea mandat, a semnat autorizația de construcție fără să fie respectate prevederile legale.
„La emiterea autorizației de construcții, primarul a omis să solicite avizul Ministerului Culturii și Cultelor. Cei de la minister au fost vineri la Probota și nu numai că au sistat lucrările, dar au solicitat și demolarea a ceea ce s-a construit până acum, respectiv parterul. Este păcat că o greșeală a unui primar la al doilea mandat împiedică dezvoltarea unei comunități și vor suferi mulți copii”, a arătat deputatul.
PD-L cere primarului de Dolhasca să-și plătească financiar greșeala Primarul Maria Cojocaru a afirmat inițial că administrația locală nu are nici o legătură cu această eroare, deoarece este vorba despre o finanțare integral externă, că licitația s-a derulat la Ministerul Educației și singurul vinovat ar fi proiectantul.
Ulterior, ea a recunoscut că tehnicianul de urbanism angajat în primărie nu a solicitat, la eliberarea autorizației, avizul Ministerului Culturii.
„N-a considerat necesar, având în vedere că școala nouă se ridică pe amplasamentul celei vechi. Nu pot să spun mai mult, am greșit, asta este”, a spus Maria Cojocaru.
Deputatul Andreica a mai spus că va face o interpelare ministrului Culturii și Cultelor pentru a identifica o soluție care să permită ridicarea școlii. „Probabil va trebui să fie refăcut proiectul, iar costurile refacerii trebuie să fie imputate doamnei primar”, consideră deputatul.

Recomandări

O familie sinistrată din Broșeni s-a mutat într-o casă nouă construită cu sprijinul gospodarilor din comuna Botoșana

În comuna Bosanci a fost dezvelit „Zidul Demnității”, un simbol al valorilor morale, al credinței și al identității naționale

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat