Scandal într-un bar din Suceava

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată joi seară, la ora 20.42, de dispeceratul unei societăți de pază, despre faptul că într-un bar de pe str. Mihai Viteazul din municipiul Suceava a avut loc un scandal. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un grup de cinci persoane, respectiv doi tineri de 18 ani și de 21 de ani, ambii din municipiul Suceava, și trei minori de 16 și 17 ani, din comunele Ipotești și Cornu Luncii, care au declarat că, în timp ce se aflau în separeul de la etaj al localului, au fost agresați fizic și verbal de un grup de tineri. Doi dintre agresori au fost identificați de polițiști la fața locului, ca fiind un tânăr de 25 de ani și unul de 24 de ani, ambii din municipiul Suceava. În interiorul localului, polițiștii au constatat urme de distrugeri la ușa de acces în separeu.„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, loviri sau alte violențe și distrugere, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării tuturor participanților și tragerea lor la răspundere penală”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis