Șase răniți în Ungaria, într-un accident în care a fost implicat un microbuz românesc



Șase persoane au fost rănite, dintre care una, un copil de 11 luni, este în stare gravă, joi, după ce un microbuz înmatriculat în România a fost implicat într-o coliziune pe autostrada M7 din Ungaria, au anunțat serviciile locale de intervenție, citate de MTI.
Atât copilul, cât și adulții, trei români și doi italieni, care au suferit răni ușoare, se aflau la bordul microbuzului. Copilul se afla în brațele mamei și a fost proiectat în afara autovehicului în urma impactului.
Accidentul a avut loc între localitățile Siofok și Zamardi din vestul Ungariei.
Traficul pe autostradă a fost închis pentru scurt timp în dreptul kilometrului 110.