Trei bihoreni și alți trei teleormăneni au fost trimiși în judecată, joi, pentru trafic de persoane, fiind acuzați că au înșelat 34 de persoane din Bihor pe care le-au transportat în Spania, unde le-au folosit ca sclavi pe o plantație de portocali.
Comisarul-șef Nicolae Stamate, șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog (BCCOA) Oradea, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că racolarea persoanelor era făcută de către Andrei Orbai, un tânăr orădean de 24 de ani. Acesta dădea anunțuri la ziare prin care căuta persoane pentru cules de fructe în Spania, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei trei teleormăneni se ocupau de transportul persoanelor până în Spania, unde acestea erau preluate de capii rețelei, soții Alexandru și Rozalia Drîmbă, din Oradea. Cei doi locuiau în Zaragoza și aveau încheiate contracte cu mai mulți fermieri din localitate, pentru a se ocupa de culesul portocalelor și a mandarinelor.
„Din primăvara anului 2007 și până în martie 2008, grupul a racolat, transportat, cazat și exploatat prin muncă 34 de cetățeni români, duși în Spania cu promisiunea că vor fi plătiți cu câte 50 euro/zi, pentru un program de lucru între orele 07.00 și 15.00”, a spus Stamate.
Potrivit acestuia, cetățenii români erau cazați în condiții precare, fără apă, curent și câte șapte persoane într-o cameră, programul de lucru fiind de la ora 06.00 la 21.00, cu o singură pauză, de 30 minute, în care nu au primit nici măcar apă potabilă.
Legătura cu fermierii o țineau doar cei doi soți orădeni.
„Muncitorii români nu puteau intra în contact cu fermierii pentru care lucrau și erau plătiți cu sume derizorii. Una dintre victime, care a muncit circa o lună și jumătate, a primit doar 50 euro pentru întreaga perioadă, fiind nevoit să fugă de pe plantație și să presteze alte munci pentru a se putea întoarce acasă”, a spus șeful BCCOA Oradea.
Filiera a ajuns în atenția polițiștilor în luna martie, când unul dintre muncitorii care s-au întors a reclamat înșelăciunea. Pentru a-i prinde, un ofițer sub acoperire a sunat la unul din numerele de telefon indicate în anunțul din ziar, sub pretextul că își caută loc de muncă. Cu ajutorul lui, procurorii au ajuns să identifice, în final, toți membrii rețelei.
„Gruparea era extrem de bine organizată, într-o structură piramidală, fiecare membru având sarcini bine definite în ce privește racolarea, transportul și exploatarea victimelor”, susține procurorul Mitică Miu, șeful DIICOT Oradea.
Cele șase persoane implicate au fost trimise în judecată, în stare de libertate, pentru asociere și constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, inclusiv minori. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 3 și 15 ani.