Cu drujba-n pădure

Șase hoți de lemne, prinși în urma unei acțiuni a Poliției

O acțiune comună a Poliției, Gărzii Financiare, ITRSV Suceava, precum și a Direcției silvice, s-a soldat cu prinderea a șase indivizi care au intrat ilegal cu drujbele în pădure. Cei șase s-au ales cu dosare penale, cinci pentru tăiere ilegală de arbori și unul pentru furt de arbori. În cadrul acțiunii, desfășurată în urmă cu două zile, oamenii legii au controlat și zeci de gatere și societăți comerciale care se ocupă cu prelucrarea materialului lemnos, fiind date peste 40 de sancțiuni contravenționale. Printre cei care s-au ales cu dosar penal se numără și Mihai D., în vârstă de 48 de ani, din comuna Moldovița. Bărbatul a intrat în vizorul polițiștilor, fiind acuzat că a tăiat ilegal un număr de 38 de arbori nemarcați, specia rășinoase, cu un volum total de 97 de metri, valoarea fiind de aproape 100 de milioane de lei vechi.

Recomandări

Control al Poliției în fondul forestier: 60 de arbori tăiați și exploatați ilegal, alți 91 găsiți marcați fără drept

Arme, sute de cartușe, trofee de vânătoare și dispozitive de braconaj, ridicate în urma a 38 de percheziții

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Șase mașini cu lemne de pe piața neagră, depistate după un control al polițiștilor la prima oră a dimineții

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră