Mâine

Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel

Mâine: Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel
Mâine: Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel

Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraș mic și neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă și sărăcie, își ținea viața cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, și-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, și a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăție.
Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniță, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, și aflând pe Andrei și pe Petru unde-și întindeau năvodul și mrejele, i-a chemat și îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galația, Capadocia, Asia și în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Și pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărățind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuși a cerut și și-a primit fericitul sfârșit.
El era la chipul feței alb, puțin cam galben, pleșuv și des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi și roșu, cărunt la cap și la barbă, cu nasul cam lungăreț, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptății, din râvna dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăință era iertător, și lesne a schimba și a muta hotărârile și judecățile cele mai dinainte.
Iar Sf. Pavel, și el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învățat de Gamaliel, și instruit desăvârșit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia și strica Biserica lui Hristos, și cu a lui voie și sfat a fost omorât întâiul mucenic Ștefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, și orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; și acela învățându-l, l-a botezat. Și fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca și cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat și a cuprins toată lumea; și ajungând la Roma, și învățând pe mulți, și-a săvârșit viața acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru.
Și se spune că din tăierea aceea a curs sânge și lapte. Și măcar că fericitul Pavel s-a săvârșit mai pe urma lui Petru, moaștele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era și el pleșuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la față, barba îi era cam lungă cu cuviință, cu nasul rotund și cuvios, la toată fața împodobit, cam cărunt la cap și la barbă, om sănătos cu virtutea, puțin cam scurt la trup, înțelept, plin de daruri, cu cuviința obiceiurilor sale și cu tăria cuvintelor sale, și cu dumnezeiasca putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul.
Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt și de dumnezeiescul har. Și se face prăznuirea lor în biserica Sfinților Apostoli cea mare, și la Orfanotrofion, și în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserica cea mare, și la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.
(www.calendar-ortodox.ro)

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un colocviu istoric dedicat Fondului religionar ortodox român din Bucovina

Sfințirea locului și a temeliei pentru Centrul de zi de asistență și recuperare dedicat seniorilor din Câmpulung Moldovenesc

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul de 5,9 milioane de lei pentru modernizarea a cinci parcuri și spații verzi

Polițiștii au împărțit amenzi după ce un chefliu a sunat la 112 și a reclamat că partenerul de pahar a plecat cu 10 lei