Demersuri

Șapte comune sucevene vor depune proiecte de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii

Senatorul PNL de Suceava Tiberiu Prodan a anunțat ieri că cel puțin șapte comune sucevene vor depune cereri de finanțare pentru realizarea unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural. Prodan a explicat că recent Guvernul a emis normele de aplicare pentru Ordonanța nr. 7/ianuarie 2006, privind eliminarea decalajelor dintre mediul urban și cel rural, în baza căreia primăriile din mediul rural pot aplica proiecte pentru realizarea de podețe, punți pietonale și rețele de alimentare cu apă, valoarea unui singur astfel de proiect putând fi până la un milion de euro. „Beneficiarii direcți ai acestei ordonanțe pot fi administrațiile publice locale din mediul rural, și vreau să spun că deja mai multe comune din județ au reușit să întocmească studiile de fezabilitate pentru realizarea unor proiecte. Mă voi ocupa personal de colectarea acestor proiecte, și le voi sprijini pentru a fi promovate”, a spus Tiberiu Prodan. El a explicat că printre comunele care vor depune proiecte se numără Dornești, Zamostea, Sucevița și Marginea (canalizare), Arbore (sisteme de canalizare și de colectare a deșeurilor), Bilca și Frătăuții Noi (pentru realizarea canalizării și a sistemului de alimentare cu apă).

Recomandări

Sucevenii au la dispoziție investiții avantajoase în titluri de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

CJ Suceava se asociază cu Primăria Cacica într-un proiect pentru construirea unui centru de agrement modern în această comună

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de materiale plastice

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic