Made in Gulia

Șapte bărbați trimiși în judecată după o bătaie sălbatică în care au folosit un topor, o sapă și o bardă



Șapte bărbați din comunitatea de romi de la Gulia – Dolhasca au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava într-un dosar privind o bătaie sălbatică petrecută în decembrie 2013, pe ulițele din localitate. Marcel Sava, Vasile Eugen Iordache, Ion Marian Iordache, Georgel Chiriac, Vasile Iordache, Alexandru Chiriac și Nicolie Iordache vor fi judecați pentru comiterea infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „loviri sau alte violențe”.
Pe data de 6 decembrie 2013, înarmați cu obiecte contondente (printre altele cu un topor, o sapă și o bardă, precum și cu mai multe bâte din lemn), cei șapte au blocat circulația de pe DJ 208S, care străbate Gulia, lovind în mod repetat două femei și un bărbat. Răfuiala a avut în prim-plan un conflict mai vechi, între două clanuri locale. Agresiunea a fost realmente sălbatică, una dintre victime fiind lovită cu muchia unei bărdițe în zona capului.
Un detaliu important este că echipajul de la Poliția orașului Dolhasca ajuns la fața locului nu a putut restabili ordinea din cauza numărului mare de persoane agresive, astfel că în zonă au fost solicitate de urgență echipaje de „mascați” de la Serviciul de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
În urma agresiunii, cele două femei au suferit leziuni care au necesitat în jur de 15 zile de îngrijiri medicale fiecare, în timp ce bărbatul (diagnosticat cu patru plăgi contuze epicraniene, o plagă tăiată epicraniană, două plăgi tăiate superficial torace posterior, fracturi la trei coaste hemitorace stâng) a avut certificat medico-legal pentru 23-25 de zile de îngrijiri medicale.
Recent, în ianuarie 2016, Tribunalul Suceava a condamnat la pedepse grele mai mulți indivizi din Gulia, din familiile Dulap și Sîrbu, într-un dosar de tentativă de omor. Zece inculpați au primit câte 8 ani de închisoare, cu executare, sentința nefiind încă definitivă.



Recomandări

Zece indivizi au primit condamnări care însumează peste 80 de ani de închisoare, după o răfuială cu bâte, răngi și cuțite

Pedepse cu suspendare pentru indivizii care au atacat un bărbat și două femei cu bâte, sape și topoare

Doi indivizi, tată și fiu, trimiși în judecată după ce au snopit în bătaie doi bărbați și i-au amenințat pe cunoscuții acestora

Condamnări grele pentru clanurile Dulap și Sîrbu, după o bătaie ca-n junglă în comunitatea de țigani de la Gulia