Manifestare

Săptămâna Francofoniei, celebrată la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni

La Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni s-au desfășurat, în perioada 18-22 martie, o serie de manifestări culturale aflate sub semnul Francofoniei. Iubitorii limbii, culturii și civilizației franceze și-au manifestat interesul pentru acest model cultural, iar în acest context, elevii și profesorii de limba franceză ai liceului, sprijiniți de directorul liceului, Neculai Ovidiu Spiridon, și-au folosit imaginația, creativitatea, dar și cunoștințele de limba franceză organizând diverse activități cu specific cultural.
Săptămâna Francofoniei s-a încheiat într-un mod deosebit prin participarea la Iași a patru elevi de liceu – Florentina Matei, Monica Morișcă, Alexandra Ștefan și Samuel Strugariu, coordonați de prof. de limba franceză Adriana Duceac, la Concursul Național „Jeu par le français”, organizat de Inspectoratul Școlar Iași, împreună cu Asociația Română a Profesorilor de Limba Franceză (ARPF), și cu sprijinul Ambasadei Franței. Aceștia au recitat poezii și au cântat în limba franceză, fiind recompensați pentru talentul și cunoștințele lor cu un premiu special și două mențiuni.
Potrivit prof. Adriana Duceac, „toate aceste activități au fost o sursă de bucurie pentru toți cei implicați și un motiv în plus de a continua acțiunile de cultivare a valorilor din spațiul francofon”.
Referindu-se la evenimentele petrecute în această perioadă, directorul Neculai Ovidiu Spiridon, dar și primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, au felicitat cadrele didactice organizatoare pentru modul în care înțeleg să-și facă datoria și au exprimat aprecierea lor pentru munca și eforturile depuse.

Recomandări

Francophonie – Voyage au cœur des mots: o săptămână dedicată limbii și culturii franceze la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

„Tous ensemble pour fêter la francophonie” pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”