Instigare la cultură

„Săptămâna culturală în Suceava”

O echipă alcătuită din 11 studenți din anul II de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, coordonată de lector univ. dr. ec. Ovidiu-Aurel Ghiuță, organizează, ca activitate practică de seminar la disciplina Politici de marketing și comunicare economică, în intervalul 13 – 18 ianuarie a.c., o serie de acțiuni care, circumscrise genericului „Săptămâna culturală în Suceava”, vizează, așa cum aflăm din prezentarea generală a proiectului, „instigarea oamenilor, a tinerilor în special, la cultură”.
Calendarul manifestărilor (care se vor desfășura cu sprijinul unor parteneri – Muzeul de Științele Naturii Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Centrul Pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, Librăria Cărturești și Shopping City Suceava) cuprinde o serie de acțiuni care vor avea loc pe parcursul întregii săptămâni, zilnic de la ora 18.00, în locații diferite.
Astfel, luni, 13 ianuarie, tema întâlnirii de la Librăria Cărturești, la care va fi invitat conf. dr. Florin Pintescu, va fi „Mitologia scandinavă”.
Marți, 14 ianuarie, echipa va efectua o vizită la Muzeul de Științele Naturii Suceava, iar miercuri, 15 ianuarie, când se va aniversa ziua de naștere a Luceafărului poeziei românești, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și la universitatea suceveană, va avea loc „Ceaiul de la ora 5 în atmosferă eminesciană”.
Joi, 16 ianuarie, la Centrul Pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, va fi prezentată o expoziție cu demonstrație practică în domeniile olărit și măști tradiționale, activitate la care vor participa câțiva meșteri bucovineni.
Vineri, 17 ianuarie, la Shopping City Suceava, va fi prezentată o expoziție de pictură în cadrul căreia caricaturistul Ovidiu Ambrozie Bortă- BOA va oferi în dar un număr de cinci caricaturi (la intrarea în galerie, fiecare participant va primi un număr, iar prin tragere la sorți vor fi desemnați câștigătorii).
Sâmbătă, 18 ianuarie, echipa alcătuită din Alexandra-Mihaela Miron, Gabriel Adomnoae, Andrei-Cristian Flutur, Ovidiana-Loredana Ghiorghiță, Maria Lostun, Laurian Moșneagu, Gabriel Petruc, Laurențiu Prodan, Anca-Gabriela Săvuț, Alexandru Țugui, Daniel Valean, coordonată de conf. univ. dr. Ovidiu-Aurel Ghiuță, va participa, la Auditorium „Joseph Schmidt”, la spectacolul „Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare, prezentat de trupa de teatru Fabulinus.

Recomandări

„Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, tema simpozionului organizat de Biblioteca USV

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

„Neurodiversitatea în mediul academic. Strategii de incluziune pentru profesori și studenți”, activitate online la USV

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției
Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției