Sanitas amenință cu pichetarea sediului MS, susținând că nu sunt asigurate salariile pentru tot anul



Angajați din Sănătate amenință că vor picheta sediul Ministerului Sănătății, în 14 iulie, nemulțumiți că nu sunt asigurate drepturile salariale în sistem până la sfârșitul anului, a declarat, pentru MEDIAFAX, vicepreședintele Federației Sanitas, Adrian Bârea.
Liderul sindical spune că va solicita, pe 7 iulie, o întâlnire cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică, cei ai caselor de asigurări de sănătate și cu managerii de spital, și că, dacă în urma acestor discuții nu se vor găsi soluții pentru asigurarea salariilor pe tot parcursul anului, sindicaliștii vor picheta sediul Ministerului Sănătății pe 14 iulie.
Ministrul Sănătății, Ion Bazac, a declarat, sâmbătă, că are bani pentru acordarea salariilor până la sfârșitul anului, dar și pentru asigurarea programelor naționale.
„La întâlnirea cu Federația Sanitas l-am informat pe președintele organizației despre faptul că nu se pune problema să nu avem bani pentru salarii. Avem bani asigurați pentru tot anul 2009, ceea ce cred că este foarte important, a declarat presei ministrul Sănătății, după inaugurarea Academiei Europene HIV-SIDA de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Totodată, el a precizat că în 2009 există fonduri și pentru programele naționale de sănătate prin care sunt alocate gratuit medicamente pentru mai multe tipuri de boli.