Sănătate și odihnă la Vatra Dornei

Sănătate și odihnă la Vatra Dornei
Sănătate și odihnă la Vatra Dornei

„Mazîlii noștri”
„Noi, cari suntem făcuți din același aluat, trebuie să fim mai indulgenți în aprecierea ranelor de care-s bântuiți mazîlii noștri. Înainte de toate, să nu scăpăm din vedere că tradițiunile familiare joacă un rol însemnat la dânșii, deși nu se mai potrivesc cu timpurile actuale. Strămoșii noștri se bucura de averi imense și trăia nestingheriți de nimene. De aceea-și putea permite unele extravaganțe, pecând în diua de astădi, când condițiunile de traiu sunt așa de grele, nu-ți mai poți permite decât cea ce-ți este de neapărată trebuință”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 2, Suceava, 1 Iuniu 1887.
„Din Ițcani”
Vestea sosirii pe tron a M.S. Regele Carol al II-lea a fost primită de întreaga populație a comunei noastre cu un entuziasm de nedescris. Luni, în 9 Iunie, toți locuitorii și oficiile au arborat drapelul tricolor. Seara, la inițiativa d-lui primar Goldștein, a avut loc o manifestație cu torțe. Toți locuitorii, fără deosebire de națiune și confesiune, s-au adunat în piața dinaintea stației CFR, unde d-l primar a ținut o cuvântare înflăcărată scoțând în relief însemnătatea evenimentului…Cortegiul a pornit apoi din piața stației străbătând toate străzile principale ale comunei”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul IX, Nr. 186, 15 iunie 1930.
Sănătate și odihnă la Vatra Dornei
Așezată pe malurile Dornei, la confluența cu Bistrița, pitoreasca stațiune balneo-climaterică Vatra Dornei e renumită prin calitățile sale curative în afecțiuni cardio-vasculare, reumatice sau a sechelelor poliomelitei, cît și pentru bunele condiții de odihnă pe care le oferă. Mii de oameni ai muncii din întreaga țară vin aici să-și îngrijească sănătatea sau pentru odihnă. De la începutul anului numărul celor care și-au petrecut aici concediul se ridică la peste 2700”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3887, Suceava, Marți 7 iunie 1960.

Recomandări

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei

Renumitul filozof și jurnalist Mihnea Măruță conferențiază la Cazinoul din Vatra Dornei, la invitația profesorului Mihai Cioată

Un fost concurent Survivor vine la Vatra Dornei. Ziua Copilului va fi sărbătorită prin sport, aventură și activități educative

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma