Expoziție

„Să nu uiți niciodată…”

La Galeria de Artă „MiGal” din municipiul Suceava are loc mâine, la ora 11,00, vernisajul celei de-a VIII-a expoziții postume de pictură a regretatei Svetlana Beatrice Smoleac. Organizată în memoria fiicei lor de către părinți (chiar în ziua în care, dacă nu s-ar fi stins răpusă de o boală necruțătoare, Svetlana ar fi împlinit vârsta de 51 de ani), sub egida Cenaclului Județean de Pictură, Sculptură și Grafică Satirică „Dimitrie Loghin”, expoziția prezintă o selecție din cele peste 100 de lucrări care au rămas de pe urma celei care a găsit în pictură o mângâiere și o modalitate de a rămâne vie în amintirea celor care au cunoscut-o. Genericul „Să nu uiți niciodată…”, prin care părinții Svetlanei readuc pe simeze câteva din lucrările care constituie substanța palpabilă a trecerii ei prin viață, își dorește să ne reîmprospăteze memoria cu chipul fiicei, medicului și artistei de la dispariția căreia se vor împlini luna viitoare 5 ani.

Recomandări

Biblioteca Municipală „George Bodea” sărbătorește 90 de ani de existență printr-un amplu program aniversar

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Recepția lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Râșca – Ctitoria lui Petru Rareș, readusă la strălucirea voievodală

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” va debuta luni, primul eveniment fiind concertul „Acasă, la Stupca”