Umanitar

Să-i ajutăm pe cei afectați de viscol!

În aceste zile în care din cauza viscolului și a căderilor masive de zăpadă multe comunități rurale au rămas izolate mai ales în sudul-estul țării, Patriarhia Română face un apel către Centrele eparhiale, clerul și credincioșii de la parohiile din zonele afectate să ofere sprijin familiilor și persoanelor singure care au nevoie urgentă de ajutor la deszăpezirea gospodăriilor.
În același timp, îndemnăm preoții de la parohii ca prin implicarea Consiliilor și Comitetelor parohiale să îi ajute pe cei vârstnici, singuri și fără ajutor cu apă, ceai și alimente pentru a depăși momentele dificile din aceste zile din cauza condițiilor meteo severe.
(Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

Recomandări

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc