La muncă

S-a încheiat vacanța și pentru arbitrii suceveni

Nu numai fotbaliștii ci și arbitrii suceveni vor da startul pregătirii săptămâna viitoare. Primul antrenament al cavalerilor fluierului suceveni va avea loc joi, 17 ianuarie, cu începere de la ora 18.00, în sala de atletism a stadionului Areni. „Pregătirea fizică ireproșabilă este un atribut obligatoriu și pentru arbitri, nu numai pentru jucătorii de fotbal. Sper că toți arbitrii vor trata cu maximă seriozitate această perioadă de acumulări, știut fiind că cei care nu vor lua testările fizice vor fi opriți de la delegări în returul campionatului”, a declarat președintele Comisiei Județene de Arbitri, Dumitru Antoniu.
Tot săptămâna viitoare, miercuri, de la ora 18.00, la sediul Asociației Județene de Fotbal se vor relua și cursurile de arbitri începute în toamna anului trecut, la care participă un număr de 27 de cursanți din municipiul Suceava.

Recomandări

Formația Revine și-a asigurat titlul de campioană a celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Județean de Old-Boys cu o etapă înainte de final

Cozi la emiterea de abonamente de parcare pentru riverani, în prima zi în care s-a dat startul pentru zonele de pe 6 Noiembrie și Mărășești

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna