„Pariu” cu poliția

S-a ascuns în sala de jocuri și, după închidere, și-a recuperat banii pierduți la păcănele

Un tânăr din comuna Marginea a găsit o metodă inedită de a-și recupera banii pierduți la păcănele, însă s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.
Polițiștii din Marginea au fost sesizați vineri după-amiază despre faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute au pătruns într-o sală de jocuri din localitate, unde au distrus un aparat de joc și au sustras o sumă de bani. În urma cercetărilor s-a stabilit că hoțul nu a pătruns din exterior, ci a acționat chiar din interiorul sălii de jocuri, unde s-a ascuns și a așteptat să plece toată lumea.
Suspectul, Costel I., în vârstă de 22 de ani, a jucat joi seară la păcănele și a pierdut toți banii, 950 de lei.
Cu gândul de a-și recupera banii, tânărul s-a ascuns în debaraua clădirii și, după închiderea localului, a distrus caseta pentru monetar, sustrăgând suma jucată, respectiv cei 950 de lei. Pentru a ieși apoi din local, Costel I. a distrus geamul termopan de la intrare.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor