Hotărâtă să moară

S-a aruncat în fața trenului după ce polițiștii o salvaseră dintr-un incendiu

O femeie în vârstă de 73 de ani și-a pus capăt zilelor aruncându-se în fața trenului, sinuciderea petrecându-se la o zi după ce își incendiase casa, tot cu intenția de a-și lua zilele.
Duminică, în jurul orei 12.00, lucrătorii de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava au fost sesizați că trenul accelerat 1752 Suceava-Brașov a surprins și accidentat mortal o femeie imediat după plecarea din Gara Dolhasca. Mecanicul a relatat anchetatorilor cum victima a așteptat apropierea trenului și s-a aruncat în fața locomotivei, astfel că a devenit clar că este vorba de o sinucidere. În scurt timp, polițiștii de la „Transporturi Feroviare” au identificat victima, E. F., în vârstă de 73 de ani, domiciliată în Gulia – Dolhasca. Mergând mai departe cu cercetările, anchetatorii au stabilit că în ziua precedentă acesta încercase să-și incendieze casa, tot într-o tentativă de suicid, oprită la timp de polițiștii din localitate.
Femeia a mai avut și în trecut tentative de suicid, bănuindu-se că ar fi suferit de probleme psihice.
Din ancheta demarată de poliție rezultă că aceasta își pierduse soțul acum câțiva ani și căzuse în patima alcoolului.
Din cauza acestui incident, trenul accelerat a avut o întârziere de zece minute, în timp ce un tren personal care mergea spre Iași a rămas pe loc în jur de 15 minute.

Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar