Accident de muncă

S-a accidentat încercând să repare un utilaj de la gaterul la care lucra

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a ajuns la spital cu piciorul fracturat, după ce s-a accidentat încercând să repare un utilaj de la gaterul la care era angajat. Accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 10.00.
Ștefan S., din Siret, muncitor la o societate de prelucrare a materialului lemnos situată între Satu Mare și Dornești, s-a accidentat în timp ce încerca să repare o bandă transportatoare de material lemnos. În timp ce acesta lucra la bandă, operatorul a pornit-o, accidentându-l grav pe bărbat la piciorul drept.
„Victima a fost transportată la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul „fractură treime femur stâng”, stabilindu-se că acesta se face vinovat de producerea accidentului, întrucât trebuia să anunțe operatorul de bandă că efectuează lucrări de reparații”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Conform procedurilor în cazul accidentelor muncă, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, totodată fiind sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.
Accidentarea bărbatului din Siret vine după alte trei accidente de muncă petrecute în ultimele zile. La Rădăuți, un tânăr a murit după ce a căzut de pe acoperișul unei școli, unde efectua lucrări de reparații, în timp ce la Gura Humorului un bărbat a murit strivit de un buștean pe care îl doborâse.
Un grav accident s-a petrecut și la Broșteni, un tractorist răsturnându-se într-o râpă în timp ce încerca să urce un deal.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești