Rugăciunea către Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt

– Rugăciunile pot avea felurite forme: de cerere, de mij¬locire, de mulțumire
Starea de rugăciune presupune conștiința prezenței lui Dum¬nezeu în ființa umană. Acesta este de fapt elementul primordial al cul¬tului autentic creștin, care se face în duh și adevăr (Ioan IV, 24). Dum¬nezeu se odihnește în sfinții Săi. Dumnezeu „iese din Sine”: de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt. Dar și sufletul iese din sine și se întinde spre Dumnezeu, pe cât este cu putință firii umane. Inima cuprinde pe Dum¬nezeu, Dumnezeu îmbrățișează existența omului. În această ambianță de întâlnire în rugăciune, are loc ridicarea minții la Dumnezeu.
Datorită rugăciunii, lucrarea contemplativă nu are un caracter intelectualist. Elementul contemplativ, căruia spiritualitatea isihastă îi dă o mare importanță, apare și se menține în contextul rugăciunii. Este ade¬vărat că teologia mistică expusă în scrierile areopagitice – după care metoda contemplării „întunericului supraesențial” în care se află Necu¬noscutul ca lumină neapropiată, este singura cale de a cunoaște că Dum¬nezeu este dincolo de cunoaștere (agnosia), dincolo de percepția inte¬lectuală prin afirmare – se găsește ca o notă dominantă în toate scrie¬rile filocalice despre rugăciune. Cu toate acestea, teologia mistică și în general metoda de contemplare ortodoxă, care nu se limitează la inte¬lectualismul scrierilor areopagitice, nu desparte cunoașterea de rugă¬ciune.
Apoi, există și alte căi de contemplare a misterului lui Dumnezeu: calea liturgică, sacramentală, calea urmării lui Hristos prin lepădarea de sine și acceptarea crucii (Marcu VIII, 34-35). Ceea ce trebuie să fie reținut aici este faptul că prin rugăciune creștinii redescoperă rădăci¬nile lor cele mai adânci, legătura lor cu viață. Metodele de contemplație pot fi diverse, rugăciunile pot avea felurite forme: de cerere, de mij¬locire, de mulțumire. Dar nu există fără rugăciune, ridicare a minții pe alt plan de cunoaștere, pe planul întâlnirii personale cu Dumnezeu, Care Se revarsă ca lumină: „În lumina Ta vom vedea lumina” (Ps. 36, 9). Același principiu este valabil și pentru contemplarea în Sfânta Scriptură a stratului ascuns al cuvintelor lui Dumnezeu: „Să nu te apropii de cuvintele tainelor din dumnezeiasca Scriptură, fără ajutorul lui Dum¬nezeu, primit prin rugăciune și cerere, ci spune: „Doamne, dă-mi să pri¬mesc simțirea puterii celei din ele” (Rugăciunea Citirii). „Socotește că cheia înțelesurilor adevărate din dumnezeieștile Scripturi e rugăciunea” (Sf. Isaac Sirul, Cuvântul LXXII, în Filoc. rom., vol. 10). (www.crestinimortodox.ro )