Oare cât beau ăia? 29 oct. • Fotbal pe pâine Oare cât beau ăia? Alaltăieri, în „Copa del Rey”, Cupa Regelui adică (iar Juan Carlos este chiar președinte de onoare al Real-ului), Real Madrid a luat o mardeală soră cu moartea, 4-0, de la o echipă de care la noi se aude doar cu… 29 oct. • Fotbal pe pâine Oare cât beau ăia?
Sfințire de biserică 29 oct. • Religie Sfințire de biserică Preotul paroh VICTOR CIRCEIE, împreună cu Consiliul parohial al parohiei „Sfântul Ilie”, vă invită să fiți alături de noi în ziua de duminică – 01 noiembrie 2009 la sfințirea bisericii din str. Negrești, municipiul Vatra Dornei. Slujba va începe la… 29 oct. • Religie Sfințire de biserică
Sucevița este unica mănăstire din Bucovina care deține „testamentul artei moldovenești” ( I ) 29 oct. • Religie Sucevița este unica mănăstire din Bucovina care deține „testamentul artei moldovenești” ( I ) Bucovina. Ținutul mănăstirilor, al pădurilor nesfârșite și al munților reci. Fiecare regăsire a așezărilor și a lăcașurilor de cult din această parte de țară e… 29 oct. • Religie Sucevița este unica mănăstire din Bucovina care deține „testamentul artei moldovenești” ( I )
Mercedes-Benz a început testarea noului CLS Mercedes CLS 2010 29 oct. • Auto Mercedes-Benz a început testarea noului CLS 29 oct. • Auto Mercedes-Benz a început testarea noului CLS
Parohia „Sfântul Ilie” Vatra Dornei se pregătește de sărbătoare 29 oct. • Religie Parohia „Sfântul Ilie” Vatra Dornei se pregătește de sărbătoare „Am sfințit multe lăcașuri de închinare, însă o asemenea atmosferă ca la Vatra Dornei nu am întâlnit – lume multă adunată, costume naționale alese, oameni chipeși, ceea ce denotă că… 29 oct. • Religie Parohia „Sfântul Ilie” Vatra Dornei se pregătește de sărbătoare
Renault Mégane Sport Tourer, de la 13.700 de euro Renault Megane Sport Tourer 29 oct. • Auto Renault Mégane Sport Tourer, de la 13.700 de euro 29 oct. • Auto Renault Mégane Sport Tourer, de la 13.700 de euro
Škoda Octavia vRS, putere de lider Skoda Octavia vRS 29 oct. • Auto Škoda Octavia vRS, putere de lider 29 oct. • Auto Škoda Octavia vRS, putere de lider
Cu ce să-și omoare timpul spionii străini în România? 28 oct. • Colțul condeierului Cu ce să-și omoare timpul spionii străini în România? Ultima peliculă pedofilică de interes mondial – cu participarea lui Polanski și a ministrului francez Mitterand, care a interpretat în paralel și un rol de poponaut – mi l-a amintit pe Kurt Treptow, istoricul american… 28 oct. • Colțul condeierului Cu ce să-și omoare timpul spionii străini în România?
Suplețea visată, cu haine potrivite Culorile închise subțiază silueta. Foto: NORDSTROM 28 oct. • Frumusețe Suplețea visată, cu haine potrivite 28 oct. • Frumusețe Suplețea visată, cu haine potrivite
Mediocritate, egalitate, sănătate 28 oct. • Fotbal pe pâine Mediocritate, egalitate, sănătate În general, echipele cu treburi prin Europa, mai mari sau mai mici (echipele!), alternează chixurile cu izbânzile între competițiile paralele, dar iată că printre puținele care-și păstrează nesmintit standardele sunt și formațiile ce ne reprezintă… 28 oct. • Fotbal pe pâine Mediocritate, egalitate, sănătate
BMW a lansat X1 în România de la 30.940 euro BMW X1 28 oct. • Auto BMW a lansat X1 în România de la 30.940 euro 28 oct. • Auto BMW a lansat X1 în România de la 30.940 euro
Puterea tămăduitoare a Sfântului Mucenic Dimitrie față de creștinii ortodocși 28 oct. • Religie Puterea tămăduitoare a Sfântului Mucenic Dimitrie față de creștinii ortodocși Luni, pe 26 octombrie, pe scena amenajată lângă Catedrala patriarhală din București, a fost oficiată Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Protia… 28 oct. • Religie Puterea tămăduitoare a Sfântului Mucenic Dimitrie față de creștinii ortodocși
Dacia a lansat astăzi edițiile limitate Logan și Sandero Kiss FM Dacia Logan Kiss FM 28 oct. • Auto Dacia a lansat astăzi edițiile limitate Logan și Sandero Kiss FM 28 oct. • Auto Dacia a lansat astăzi edițiile limitate Logan și Sandero Kiss FM
SUA apreciază că România respectă în general libertatea religioasă 28 oct. • Religie SUA apreciază că România respectă în general libertatea religioasă Libertatea religioasă este, în general, respectată în România, ea fiind garantată de lege și aplicată de Guvern, dar continuă să existe unele restricții care împiedică grupurile religioase minoritare să beneficieze… 28 oct. • Religie SUA apreciază că România respectă în general libertatea religioasă
Ford Focus are o nouă versiune de bază Ford Focus 28 oct. • Auto Ford Focus are o nouă versiune de bază 28 oct. • Auto Ford Focus are o nouă versiune de bază
Kia Cee’d Facelift va debuta în noiembrie Kia Ceed Facelift 28 oct. • Auto Kia Cee’d Facelift va debuta în noiembrie 28 oct. • Auto Kia Cee’d Facelift va debuta în noiembrie
Treaba merge mai cu spor, în zilele sfinților 28 oct. • Editorial Treaba merge mai cu spor, în zilele sfinților Firmele astea de construcție care-și fac veacul pe drumurile din municipiul Suceava seamănă pe undeva cu greierele din fabulă. Toată vara au muncit în doru’ lelii, iar acum, când a dat frigul, sar ca disperații… 28 oct. • Editorial Treaba merge mai cu spor, în zilele sfinților
Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov 27 oct. • Religie Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului 27 oct. • Religie Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului
Audi A3 va inaugura segmentul hibridelor premium Audi A3 & S3 27 oct. • Auto Audi A3 va inaugura segmentul hibridelor premium 27 oct. • Auto Audi A3 va inaugura segmentul hibridelor premium
Honda amâna lansarea noii generații S2000 Honda S2000 Club Racer 27 oct. • Auto Honda amâna lansarea noii generații S2000 27 oct. • Auto Honda amâna lansarea noii generații S2000
Volkswagen Polo BlueMotion, echipat cu cel mai economic diesel din lume Volkswagen Polo Bluemotion 27 oct. • Auto Volkswagen Polo BlueMotion, echipat cu cel mai economic diesel din lume 27 oct. • Auto Volkswagen Polo BlueMotion, echipat cu cel mai economic diesel din lume
Jaguar dezvoltă două noi versiuni XF Jaguar XF 27 oct. • Auto Jaguar dezvoltă două noi versiuni XF 27 oct. • Auto Jaguar dezvoltă două noi versiuni XF
Fotbaliști sau călugări? 27 oct. • Fotbal pe pâine Fotbaliști sau călugări? Uneori, atunci când pe stadioane se petrec fapte de o gravitate care impun sancțiuni exemplare, una din măsurile extreme care se iau (după ce s-au epuizat avertismentele și amenzile) este interzicerea accesului spectatorilor. În lumea normală, aceea cu fotbal normal,… 27 oct. • Fotbal pe pâine Fotbaliști sau călugări?
Capra stă cu alegătorul la masă 27 oct. • Editorial Capra stă cu alegătorul la masă Oare ce-ar fi dacă Sanda-Maria Ardeleanu de la Suceava, Dumitru Pardău de la Vatra-Dornei, Tiberiu Prodan de la Siret și Ioan Stan de la Fălcticeni nu ar mai fi parlamentari ca urmare a reducerii numărului… 27 oct. • Editorial Capra stă cu alegătorul la masă
Scânteia 27 oct. • Colțul condeierului Scânteia Valentin Silvestru ar fi împlinit, în acest sfârșit de octombrie, 85 de ani. Vasluienii nu uită că, practic, Silvestru i-a împroprietărit cu festivalul Umorului, drept pentru care i-au omagiat amintirea organizând colocviul „Umorul și teatrul românesc sub zodia Valentin Silvestru”.… 27 oct. • Colțul condeierului Scânteia
BMW Seria 5 GT a debutat oficial în România BMW Seria 5 GT 26 oct. • Auto BMW Seria 5 GT a debutat oficial în România 26 oct. • Auto BMW Seria 5 GT a debutat oficial în România
Toyota lansează pe piața românească noul Land Cruiser de la 47.200 de euro Toyota Land Cruiser 26 oct. • Auto Toyota lansează pe piața românească noul Land Cruiser de la 47.200 de euro 26 oct. • Auto Toyota lansează pe piața românească noul Land Cruiser de la 47.200 de euro
Seat Cordoba va fi retras din producție la sfârșitul anului Seat Cordoba 26 oct. • Auto Seat Cordoba va fi retras din producție la sfârșitul anului 26 oct. • Auto Seat Cordoba va fi retras din producție la sfârșitul anului
Mitsubishi va dezvălui în 2010 noul crossover Outlander Sport Mitsubishi Concept cX 26 oct. • Auto Mitsubishi va dezvălui în 2010 noul crossover Outlander Sport 26 oct. • Auto Mitsubishi va dezvălui în 2010 noul crossover Outlander Sport
Ortodoxia nu s-a învechit! 26 oct. • Religie Ortodoxia nu s-a învechit! Într-o lume în care totul stă sub semnul noului, Ortodoxia pare învechită în ochii multora. Astăzi, întâlnești un nou șampon, mâine altul sau cel puțin unul sub forma “doi în unul”; îmbrăcămintea se schimbă și ea, încât, de multe ori… 26 oct. • Religie Ortodoxia nu s-a învechit!
De trei ani încoace… 26 oct. • Fotbal pe pâine De trei ani încoace… Prin hățișul acesta de meciuri, la națională, în cupele europene, în campionat, valorile se cam amestecă, reperele se estompează, iar dintre rezultatele scontate jumătate sunt pe invers. A devenit o aventură să mizezi pe un solist la pariuri! Realul și… 26 oct. • Fotbal pe pâine De trei ani încoace…
Rugăciuni ajutătoare 26 oct. • Religie Rugăciuni ajutătoare Psalmul 102 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu numele cel Sfânt al Lui. Binecuvântează suflete al meu pe Domnul, și nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce vindecă toate bolile tale. Pe Cel ce… 26 oct. • Religie Rugăciuni ajutătoare
Astăzi este Sf. Dumitru Sărbătoare: Astăzi este Sf. Dumitru 26 oct. • Religie Astăzi este Sf. Dumitru 26 oct. • Religie Astăzi este Sf. Dumitru
Preocupări de fotbaliști africani 26 oct. • Colțul condeierului Preocupări de fotbaliști africani Nu mă prea omor după fotbal. Mai ales prima repriză a meciurilor, când echipele mai mult flirtează din priviri, mă plictisește peste măsură și sunt de acord că „în fotbal și în viață, importantă este… 26 oct. • Colțul condeierului Preocupări de fotbaliști africani
Mercedes a oprit producția modelului CLK Cabrio Mercedes CLK Cabrio 24 oct. • Auto Mercedes a oprit producția modelului CLK Cabrio 24 oct. • Auto Mercedes a oprit producția modelului CLK Cabrio
Despre oamenii demonizați 24 oct. • Religie Despre oamenii demonizați De la primii oameni până la sfârșitul veacurilor, toți suntem într-o neîncetată luptă cu diavolii, cu duhurile răutății, care încearcă fără odihnă să ne stăpânească, să ne tragă în adâncul iadului. Pe unii oameni îi chinuiesc cu îngăduința lui Dumnezeu… 24 oct. • Religie Despre oamenii demonizați
Rugăciune către Sf. Dumitru Rugăciune către Sf. Dumitru 24 oct. • Religie Rugăciune către Sf. Dumitru 24 oct. • Religie Rugăciune către Sf. Dumitru
24 Octombrie 24 oct. • Presa veche 24 Octombrie „Sistarea proceselor” „Pentru liberarea legionarilor poloni representanții lor politici s’au întreprins cu toată autoritatea lor, făcând din aceasta, cum scris «Lemberger Zeitung», un postulat politic de însemnătate. Ne gândim cu acest prilej și la Românii din Bucovina întemnițați pentru crime… 24 oct. • Presa veche 24 Octombrie
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Luni, 26 octombrie: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir 24 oct. • Religie Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir 24 oct. • Religie Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Tradiții populare de Sfântul Dumitru 24 oct. • Religie Tradiții populare de Sfântul Dumitru Sf. Dumitru a devenit în folclor Sâmedru, patronul păstorilor. Este stăpân peste iarna care se apropie. Anul seamănă cu o casă cu două uși: una stă descuiată o jumătate de an și este păzită de… 24 oct. • Religie Tradiții populare de Sfântul Dumitru
10 ore de sevraj 24 oct. • Fotbal pe pâine 10 ore de sevraj Prima etapă a cupelor, aia în care mai cu un egal la Ajax, mai cu o victorie contra lui Copenhagen, ne făceam iluzii că avem un fel de fotbal, pare acum doar un vis din ălea provocate de abuzul de… 24 oct. • Fotbal pe pâine 10 ore de sevraj
Cum îi hipnotizează Băsescu? 24 oct. • Editorial Cum îi hipnotizează Băsescu? Dincolo de discontinuitatea discursului, de parcă vorbitorul ar cădea pe gânduri înaintea fiecărui cuvânt, fiind nevoit să-l suplinească printr-un îîîîîî, ăăăăăă, timp în care meditează cum să-și lege mai departe fraza, domnul Lucian Croitoru (cred că așa îl cheamă), premierul… 24 oct. • Editorial Cum îi hipnotizează Băsescu?
Porsche Panamera va avea o versiune electrică Porsche Panamera 24 oct. • Auto Porsche Panamera va avea o versiune electrică 24 oct. • Auto Porsche Panamera va avea o versiune electrică
Tiparul 24 oct. • Colțul condeierului Tiparul Se împlinesc 570 de ani de la inventarea tiparului în Europa: Gutenberg, 1439. Precizarea „Europa” este necesară, fiindcă tiparul cu litere mobile l-au inventat chinezii, cu patru veacuri înainte (Bi Sheng, 1041); erau folosite litere (de fapt, semne) din lut… 24 oct. • Colțul condeierului Tiparul