Reacție

Rozopol acuză PD-L că îi fură ideile

Philip Rozopol: „Când am citit ceea ce spunea competitorul meu politic, parcă aș fi văzut declarațiile mele”
Philip Rozopol: „Când am citit ceea ce spunea competitorul meu politic, parcă aș fi văzut declarațiile mele”

Candidatul PNL Suceava pentru un mandat de deputat în colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Philip Rozopol, i-a acuzat pe democrat-liberali că îi preiau proiectele pe care le-a propus pentru dezvoltarea turismului în localitățile din zona în care candidează. Rozopol a făcut referire la declarațiile candidatului PD-L pentru Senat în colegiul de munte al județului, Sorin Fodoreanu, precizând că ideile acestuia cu privire la dezvoltarea turismului au fost preluate din proiectul său. „Vreau să mulțumesc unor competitori, care reprezintă partidul fără doctrină, că îmi susțin programul politic. Este vorba despre programul meu, turismul de 12 luni, iar acest domn prezintă exact ceea ce am spus și eu anterior. Mai mult, el făcea referire la alte idei lansate de mine, respectiv crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea meșteșugurilor în fiecare localitate”, a declarat Rozopol.
„Parcă aș fi citit declarațiile mele” El a explicat că Sorin Fodoreanu a vorbit la sfârșitul săptămânii trecute despre dezvoltarea turismului în zona de munte, cu acțiuni pentru atragerea turiștilor pe tot parcursul anului, idee lansată de PNL în urmă cu câteva săptămâni. „Când am citit ceea ce spunea competitorul meu politic, parcă aș fi văzut declarațiile mele. Tot ceea ce a spus el s-a scris deja în presă, atunci când am prezentat programul meu pentru dezvoltarea turismului”, a arătat candidatul PNL Suceava.
Rozopol a reamintit că pentru dezvoltarea activității turistice în Bucovina ar trebui promovate mai multe forme de turism. Rozopol a arătat că în zona colegiului în care va candida trebuie dezvoltat turismul de 12 luni, astfel încât agenții economici din acest domeniu de activitate să primească turiști pe tot parcursul anului. El a spus că una dintre formele de turism care ar putea fi dezvoltate în zona Bucovinei este cel științific, respectiv găzduirea de către pensiuni și hoteluri a unor conferințe, congrese sau simpozioane. Rozopol a mai arătat că în perioada în care numărul turiștilor este scăzut, unitățile de primire turistică ar trebui să promoveze oferte atractive pentru companiile care vor să organizeze cursuri de specializare a angajaților. „Sunt doar câteva metode prin care putem să atragem mai mulți turiști”, a spus Rozopol.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că Wizz Air își extinde baza de la Suceava la trei aeronave și că licitația pentru noul terminal al aeroportului va fi reluată

Claudiu Gabriel Andronic, șef de promoție la Resurse Umane, USV: „Prin eșec reușim să învățăm; nu este opusul succesului, ci o parte importantă din el“

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei accelerarea finanțărilor europene pentru IMM-urile din Regiunea de Nord-Est

„Țara Dornelor” îi răsplătește pe turiștii care aleg să rămână aici cel puțin 3 nopți. OMD lansează Welcome Card, cu reduceri și beneficii