Rovana Plumb: Dragnea nu mi-a comunicat o intenție de a candida la șefia PSD



Președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că Liviu Dragnea nu i-a comunicat și nici nu au avut o discuție, până în acest moment, privind o intenție de a candida pentru șefia PSD, scrie Mediafax.”Domnul Dragnea nu mi-a comunicat și nu am avut vreo discuție privind intenția domniei sale de a candida, până în acest moment”, a declarat Rovana Plumb.Întrebată dacă alți lideri PSD și-au exprimat dorința de a candida pentru șefia partidului, Rovana Plumb a precizat că „este vorba doar de o poziție de președinte interimar, desigur că sunt foarte mulți colegi care fac parte din Comitetul Executiv Național care au toate calitățile și sunt îndreptățiți să poată să ocupe această funcție”.



Recomandări

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern