Raportul preliminar privind investigația sectorială pe piața lemnului, publicat recent de Consiliul Concurenței, este eronat, cuprinzând ambiguități și inexactități care deformează percepția publică asupra activității sectorului forestier, susține Romsilva, citată de Mediafax.”Sunt folosite (în raport,n.r.) unele noțiuni care nu concordă cu terminologia de specialitate și care creează confuzii (…) Pe piața lemnului, RNP-Romsilva se asimilează proprietarului de masă lemnoasă și nu cumpărătorului de masă lemnoasă. A participa la licitații pentrui a cumpăra lemnul din pădurile pe care le administrează, așa cum solicită anumiți factori interesați și cum se conturează concluziile Raportului, apreciem că este complet eronat”, arată Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, într-un comunicat.





