Rompetrol ieftinește azi benzina și motorina



Rompetrol va reduce, astăzi, prețul benzinei cu patru bani și pe cel al motorinei cu opt bani pe litru, a anunțat, ieri, compania petrolieră controlată de KazMunaiGaz din Kazahstan.
Astfel, prețul benzinei Premium Euro 4 va coborî la 4,02 lei pe litru, iar cel al sortimentelor Efix 95 și Euro Super 98 fără plumb va fi de 3,98 lei, respectiv 4,61 lei pe litru.
Prețul motorinelor Efix Euro 4 și super Euro 5 va ajunge la 4,34 lei, respectiv 4,63 lei pe litru.
La începutul anului, prețul la pompă al motorinei a trecut de cel al benzinei, în principal din cauza majorării accizei pentru acest tip de carburant și a cotațiilor record înregistrate de petrol pe piețele internaționale.
Cotațiile internaționale ale barilului de petrol au crescut cu circa 50% față de începutul acestui an și s-au dublat comparativ cu perioada similară din 2007. Prețul petrolului a ajuns la 11 iulie la recordul istoric de peste 147 dolari pe baril. Barilul de petrol era cotat luni la circa 115 de dolari.