Studiu

Românii consumă și cheltuiesc mai mult decât bulgarii

Cheltuielile private de bunuri de larg consum au crescut cu 12% în primele șase luni ale acestui an, în România, ritm superior celui din țările vecine, dezvoltarea comerțului modern contribuind semnificativ la această evoluție, potrivit unui studiu al institutului de cercetări de piață GfK.
„În timp ce ratele trimestriale de creștere la bulgari se ridică la 4%, în medie, în România apetitul pentru consum a condus la creșteri de 12% în moneda națională în primele șase luni ale anului 2007.Dezvoltarea comerțului modern a contribuit semnificativ la trendul ascendent al consumului, el atingând pragul de 37% în 2007, față de 32% în 2006, în timp ce la vecinii noștri ajunsese, anul trecut, la 23%”, se mai arată în studiul citat.
Un aport semnificativ în dezvoltarea comerțului modern în România l-a avut expansiunea hipermarketurilor, precum și cea a magazinelor de tip discount, care au ajuns la cote de piață de 13%, respectiv 5%.
„În ciuda dezvoltării mai puternice a comerțului modern, continuăm să plătim prețuri semnificativ mai mari pe produse de larg consum, decât o fac bulgarii”, informează studiul GFK.
În ceea ce privește nivelul prețurilor la principalele categorii de FMCG (Fast Moving Consumer Goods – Bunuri de larg consum – n.r.), acestea au fost anul trecut, în medie, cu 40% mai mari în România decât în Bulgaria, pentru coșul de produse analizat, iar diferențele nu par să se reducă.
Cele mai mari diferențe au fost înregistrate la detergenții manuali de vase (+129%), băuturi răcoritoare carbogazoase (+132%) și iaurturi (+116%).
Sunt, însă, și câteva categorii la care bulgarii ne sunt superiori în ceea ce privește prețul mediu, cum ar fi muștarul și cafeaua instant.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Auchan.ro sărbătorește 9 ani de cumpărături online: 10 milioane de produse livrate către clienți doar anul trecut

Digitalizarea activității societății ICETOP SRL prin achiziția de active corporale și necorporale – anunț final

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”