România va primi în acest an de la Comisia Europeană (CE) 2,5 miliarde de euro și o sumă similară în 2010, de 2,35 miliarde de euro, iar ultima tranșă, de 150 de milioane de euro, va intra în trezoreria statului în trimestrul doi din 2011, operațiuni condiționate de respectarea unor angajamente.
Astfel, în 2009 și 2010 vor intra fonduri reprezentând 97% din suma totală.
Prima tranșă, în valoare de 1,5 miliarde de euro, este estimată să intre în trezoreria statului până la finele lunii iulie, urmând ca cea de-a doua, de un miliard de euro, să fie disponibilă, în funcție de îndeplinirea criteriilor, până la finele anului, se arată în memorandumul de înțelegere semnat de România și UE.
A treia tranșă, în valoare de 1,15 miliarde de euro, va fi pusă la dispoziție în al doilea trimestru al anului următor, iar a patra parte a împrumutului, de 1,2 miliarde de euro, va fi transferată în ultimul trimestru din 2010.
Cea de-a cincea tranșă, ultima din împrumutul de la Comisia Europeană, de 150 de milioane de euro, va fi trimisă în trimestrul al doilea din 2011.
Comisia Europeană a anunțat, marți, că a semnat, împreună cu autoritățile române, memorandumul de înțelegere pentru împrumutul de cinci miliarde euro obținut de România de la fondul UE pentru echilibrarea balanței de plăți în cadrul programului de finanțare externă de 20 miliarde euro coordonat de FMI.
„Memorandumul stabilește condițiile deblocării pachetului de asistență financiară din partea UE pentru România, începând cu o primă tranșă de 1,5 miliarde euro așteptată luna viitoare (iulie, n.r.)”, se arată într-o informare publicată pe site-ul Comisiei Europene.
Potrivit memorandumului, deblocarea primei tranșe este condiționată de intratea în vigoare a Acordului de Împrumut și a Memorandumului de Înțelegere. Memorandumul va fi adoptat și semnat de Comisie după consultări cu Comitetul Economic și Financiar.
Condițiile de politică economică stipulate în memorandum includ măsuri în domeniul consolidării fiscale, guvernanței fiscale, reformelor structurale și reglementării și supravegherii sectorului financiar.
Multe dintre prevederile acordului sunt similare cu cele cuprinse în documentele semnate cu Fondul Monetar Internațional.
Autoritățile române au încheiat, în martie, un acord pentru un program de finanțare externă coordonat de FMI și susținut financiar de Fond (13 miliarde euro), UE (cinci miliarde euro), Banca Mondială (un miliard de euro), Banca Europeană pentru Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (un miliard de euro).
Acordul a fost aprobat, la începutul lunii mai, de Consiliul Executiv al FMI. Prima tranșă a finanțării, de cinci miliarde euro, a fost disponibilă imediat și a intrat la rezervele BNR.