România și celelalte state UE trebuie să publice o listă cu beneficiarii fondurilor din agricultură



România trebuie să publice, până la 30 aprilie 2009, o listă a tuturor beneficiarilor de plăți pentru agricultură și dezvoltare rurală din fonduri UE, pe un site creat în acest scop, obligație care revine tuturor statelor membre UE, pentru creșterea transparenței.
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, normele unui regulament privind transparența în gestionarea fondurilor UE, care prevede că fiecare stat membru trebuie să facă publică o listă detaliată a tuturor beneficiarilor plăților din fonduri UE pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Informațiile trebuie să fie disponibile de la data de 30 aprilie a anului următor celui în care au fost făcute plățile și rămân pe site timp de doi ani de la data publicării.
„Până la 30 aprilie 2009, numele complet al fiecărui beneficiar, precum și localitatea de care aparține acesta sau, dacă este cazul, codul poștal, vor fi publicate într-o manieră clară, armonizată pe site-urile naționale. Acestea vor include un instrument de căutare care va permite publicului să vadă ce sume a primit fiecare persoană sau societate. Sumele vor fi defalcate în plăți directe către agricultori și alte măsuri de sprijin”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
În cazul beneficiarilor de fonduri pentru dezvoltare rurală, informațiile publicate se vor referi atât la fondurile UE, cât și la cele naționale (programele de dezvoltare rurală sunt cofinanțate de la bugetul de stat).
„Publicarea informațiilor despre fondurile de dezvoltare rurală va începe puțin mai devreme decât publicarea informațiilor despre plățile directe pentru agricultori. Pentru toate fondurile de dezvoltare rurală cheltuite între 1 ianuarie și 15 octombrie 2007, informațiile vor fi publicate până la data de 30 septembrie 2008 (interval în care România nu a primit fonduri UE pentru dezvoltare rurală, n.r.)”, se spune în comunicat.
Comisia Europeană va administra propriul site, care va include link-urile către fiecare site național.
Noul Regulament financiar, adoptat în 2006, stabilește că statele membre trebuie să asigure publicarea unei liste cu toți beneficiarii tuturor formelor de finanțare din fondurile UE pentru agricultură și dezvoltare rurală pentru fiecare exercițiu financiar.
Regulamentul Comisiei, adoptat miercuri și susținut de statele membre, stabilește în detaliu modul în care se va face această publicare, după ce Consiliul de Miniștri și-a dat acordul în privința elementelor principale, în luna noiembrie a anului trecut.
Regulamentul cere statelor membre să informeze beneficiarii că datele personale vor fi făcute publice, precum și asupra drepturilor prevăzute de normele UE referitoare la protecția datelor, garantând astfel că sistemul respectă cerințele privind protecția datelor.
„Date fiind diferitele structuri organizaționale de pe teritoriul UE, statele membre vor decide cine va fi responsabil de crearea și administrarea site-urilor naționale. Acestea pot, de asemenea, să decidă publicarea unor informații mai detaliate, dacă doresc. Comisia va administra propriul site, care va oferi legături către site-urile naționale”, se mai arată în comunicat.
Mai multe state membre publică deja lista beneficiarilor fondurilor UE pentru agricultură.