România va cere FMI creșterea țintei de deficit bugetar de la 4,6% din PIB, nivel stabilit în acordul stand-by, cel mai probabil la 5,5% din PIB, în condițiile în care estimări recente ale Finanțelor indică o rată de nerealizare a veniturilor bugetare de aproape 2% din PIB, afirmă surse oficiale.
„Față de sumele bugetate, Ministerul Finanțelor estimează acum un grad de nerealizare a veniturilor în echivalentul a 1,7 – 2% din PIB. În aceste condiții, se are în vedere o creștere a deficitului undeva în jur de 5,5% din PIB”, au declarat pentru MEDIAFAX surse care vor participa la discuțiile cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
Astfel, Ministerul Finanțelor prognozează o reducere a veniturilor mai mare decât creșterea deficitului, ceea ce înseamnă că ia în considerare o rectificare în scădere cu aproape 1% din PIB și a cheltuielilor bugetare.
Deficitul bugetar negociat cu FMI este stabilit pentru acest an la 24,36 miliarde lei, respectiv 4,6% din PIB, memorandumul tehnic indicând ținte trimestriale, în condițiile unor venituri bugetare anuale, fără sumele externe nerambursabile, de 166,72 miliarde lei și a unor cheltuieli primare de 182,72 miliarde lei.
Fondul a stabilit criterii de performanță privind deficitul bugetar pentru primele două evaluări, din iunie și septembrie, respectiv un nivel de 14,5 miliarde lei la jumătatea anului (2,73% din PIB) și de 18,6 miliarde lei (3,5% din PIB) la finele primelor nouă luni.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, într-un interviu acordat Reuters, că deficitul bugetar ar putea depăși nivelul convenit cu FMI.
„Realist vorbind, deficitul bugetar va fi probabil ceva mai ridicat. Deocamdată respectăm planul, dar dacă datele economice se înrăutățesc vom reevalua”, a arătat Geoană.
El a mai spus că nu vor avea loc discuții pe acest subiect înainte de consultările cu FMI, care urmează să trimită o delegație la București, în decurs de o lună.
Ministrul Finanțelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat miercuri că bugetul general consolidat a înregistrat în primul semestru un deficit de 14,418 miliarde lei, respectiv 2,7% din PIB, cu 0,03 puncte procentuale sub limita maximă convenită cu FMI.
Potrivit datelor preliminare, veniturile la bugetul general consolidat au totalizat 77,23 miliarde lei, în timp ce chetuielile s-au ridicat la 91,65 miliarde lei.
În condițiile acordului cu FMI, veniturile la bugetul general consolidat sunt estimate la 77,35 miliarde lei la finele lunii iunie și la 120,145 miliarde lei după primele nouă luni. Ținta de venituri pentru întregul an, de 166,72 miliarde lei, este cu 5 miliarde mai mare decât nivelul veniturilor realizate anul trecut, excluzând granturile.
Pe partea de cheltuieli, țintele indicative stabilite de FMI arată un nivel de 87,5 miliarde lei la jumătatea anului și 132,35 miliarde lei la sfârșitul lunii septembrie. Ținta pentru 2009, de 182,72 miliarde lei, este aproape similară cu nivelul cheltuielilor de anul trecut, de 182,41 miliarde lei.
O delegație a FMI va veni la București la începutul lunii august, pentru prima evaluare a acordului stand-by.
Până la ora transmiterii acestei știri, ministrul Finanțelor nu a putut fi contactat pentru a comenta informațiile.
România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, bani care intră în rezerva BNR, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.