România a limitat circulația pe teritoriul său a bovinelor, ovinelor și caprinelor din țări în care s-a confirmat boala limbii albastre (bluetongue), apariția maladiei în România putând genera, pe lângă pagube directe, și consecințe economice, potrivit Autorității Naționale Sanitar-Veterinare.
Autoritatea anunță, într-un comunicat de presă de miercuri, că decizia aplicării unor măsuri tranzitorii privind circulația bovinelor, ovinelor și caprinelor provenind din zonele afectate de boală a fost luată în 21 mai 2008, pe baza analizei de risc pentru bluetongue, de grupul de experți și comitetul stiințific întrunite la solicitarea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Din 2 iunie 2008, România aplică măsuri tranzitorii de limitare a circulației bovinelor, ovinelor și caprinelor provenite din țări în care s-a confirmat boala, resprectiv Italia, Franța, Cipru, Belgia, Cehia, Germania, Spania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Anglia, Malta, Portugala, Elveția și Danemarca.
Pentru a evita pătrunderea bolii în România, ANSVSA a anunțat Comisia Europeană despre decizia de aplicare a măsurilor tranzitorii prevăzute de Regulamentul CE 394/2008 – referitoare la deplasarea animalelor din speciile receptive (bovine, ovine și caprine) provenite din zonele de restricție a țărilor afectate – precum și sacrificarea bovinelor pozitive la testele serologice, provenite din comerț intracomunitar, existente la această dată pe teritoriul țării.
Potrivit regulamentului CE, este permisă numai mișcarea animalelor mai tinere de 90 zile, pentru aceste animale testul să confirme că au fost ținute de la naștere și până în momentul plecării, în condiții de protecție totală față de atacul insectelor, iar testele de laborator care atestă starea de sănătate a animalelor trebuie să fi fost efectuate cu maximum șapte zile înainte de data mișcării.
Pe lângă pagubele directe generate de numărul mare de îmbolnăviri (până la 100 la sută) și mortalitate, apariția și difuzarea bolii în România poate avea consecințe economice importante privind comerțul intracomunitar și exportul românesc de rumegătoare, în special ovine, cât și interzicerea activității celor 164 de centre de colectare autorizate sanitar veterinar, se arată în comunicatul ANSVSA.