Decizie

Rezolvarea problemei celor 160,5 tone de ciment abandonate la Poliția de Frontieră nu este de competența CJ sau a Prefecturii

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Ilie Niță a anunțat că rezolvarea problemei celor 160,5 tone de ciment rămase în curtea Poliției de Frontieră nu este de competența administrației județene. Ilie Niță a prezentat în ședința de ieri a Consiliului Județean Suceava rezultatele verificărilor efectuate cu privire la situația celor 160,5 tone de ciment rămase la Rădăuți după inundațiile din anul 2008. Niță, care a condus comisia care a făcut verificări în acest caz, a precizat că proprietarul întregii cantități de ciment este Agenția Națională pentru Locuințe, și nu Consiliul Județean sau Prefectura Suceava. El a explicat că după inundațiile din anul 2008, Comitetul pentru situații de urgență a stabilit necesarul de materiale pentru reconstrucția a 197 de case și pentru reabilitarea altor 59 de locuințe. Vicepreședintele CJ Suceava a declarat că toate materialele de construcție trimise de la ANL sau Rezerva Statului au fost depozitate în trei centre din Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți. Ilie Niță a arătat că trei primării din județ care nu au mai reconstruit casele sinistraților nu au ridicat cantitățile de ciment care le-au fost repartizate, respectiv Arbore – 138 de tone, Bălcăuți – 7,5 tone și Cacica – 15 tone. „Acest ciment este depreciat și pietrificat. Prefectura și Consiliul Județean Suceava nu sunt proprietarii acestui ciment, deoarece acesta a fost cumpărat de Agenția Națională pentru Locuințe”, a spus Niță.
La rândul său, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că Prefectura Suceava a început demersurile pentru ca toată cantitatea de ciment rămasă la Poliția de Frontieră din Rădăuți să fie trimis către o firmă de specialitate pentru a fi reprocesată sau refolosită.

Recomandări

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

După 11 ani, Prefectura a reușit să scape de cimentul și varul stocate la Poliția de Frontieră, la Jandarmerie și la Pompieri

Cum a luat naștere orașul modern Suceava, ridicat în timp record, pentru o populație care crescuse de cinci ori într-un sfert de secol