Reprezentanții unui partid: Un candidat din Păltinoasa a fost agresat



Reprezentanții unui partid: Un candidat din Păltinoasa a fost agresat
Reprezentanții unui partid: Un candidat din Păltinoasa a fost agresat

reprezentanții unui partid au reclamat faptul că, în dimineața zilei de 1 iunie a.c., în comuna Păltinoasa, un grup de 20 de persoane, printre care mai mulți angajați ai primăriei, au impiedicat „în mod agresiv” cetățenii comunei să voteze la secția nr. 1.
Aceștia au mai sesizat că unul dintre candidații pentru Consiliul Local Păltinoasa a fost amenințat în timpul altercației, fiind necesară intervenția forțelor DPIR și Jandarmeriei.
În aceste condiții, reprezentanții partidului au anunțat că au depus o plângere la poliția din comuna Păltinoasa.
„Dezaprobăm orice fel de violență fizică sau verbală, atragând atenția că astfel de gesturi în ziua scrutinului arată neînțelegerea actului democratic de către reprezentanții unor partide care își doresc revoluție în județul Suceava”, se arată într-un comunicat de presă.