Birou teritorial

Reprezentanța pe Moldova a Ministerului Turismului va funcționa în Casa Prieteniei



Reprezentanța teritorială pe zona Moldovei a Ministerului Turismului va funcționa în Casa Prieteniei din Parcul Central al Sucevei. Consilierii județeni suceveni urmează să aprobe în ședința de astăzi un proiect de hotărâre prin care se va transfera în administrarea Ministerului Turismului un birou cu o suprafață de 39 de metri pătrați din incinta Casei Prieteniei, pentru înființarea acestui birou teritorial.
Angajații noii structuri a Ministerului Turismului își vor desfășura activitatea în județele Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.
Decizia de înființare în municipiul reședință de județ a unui birou teritorial de turism a fost luată, la Suceava, de ministrul Turismului, Elena Udrea.
Rolul acestui birou va fi de a asigura legătura între minister, autoritățile locale și investitorii și agenții economici din domeniul turismului. De asemenea, personalul biroului teritorial va avea atribuții de control, de autorizare a agenților economici, de promovare și de consiliere pentru accesarea fondurilor structurale.



Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că Ministerul Muncii va promova o lege prin care casele de cultură să poată fi preluate de administrațiile locale

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale