Membrii echipei Centrului Național de Sănătate Mintală au demisionat de la Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, acuzând Ministerul Sănătății că nu s-a ocupat de finanțarea acestui domeniu și a pus în pericol reforma sistemului public de îngrijiri de sănătate mintală.
Reforma sistemului public de îngrijiri de sănătate mintală este pusă în pericol deoarece nu există o structură funcțională care să se ocupe de implementarea Planului de Acțiune în domeniul sănătății mintale, iar responsabilitățile sunt difuze, se arată într-un comunicat de presă comun al Agenției de Monitorizare a Presei și al membrilor fostei echipe a Centrului Național de Sănătate Mintală (CNSM).
Potrivit acestora, finanțările prevăzute în Planul de acțiune din domeniu, elaborat de Ministerul Sănătății Publice (MSP), ajung la beneficiari cu până la șase luni întârziere și sunt sub nivelul angajamentelor MSP prevăzute în acest plan.
„MSP nu ia măsuri pentru rezolvarea acestor probleme, deși acestea au fost semnalate de către cei cinci membri periodic, de mai bine de un an”, se mai arată în comunicat.
Agenția de Monitorizare a Presei susține că a sprijinit eforturile de reformă în domeniul sănătății mintale ale echipei CNSM printr-o serie de programe antidiscriminare.
„Persoanele cu probleme grave de sănătate mintală se plasează în topul grupurilor vulnerabile din România. Un exercitiu de monitorizare a aplicării Legii 448/1996 privind protecția drepturilor persoanelor cu handicap realizat în ultimul trimestru al anului 2007 arată că nicio instituție publică centrală sau locală nu angajase astfel de persoane”, potrivit acelorași surse.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, nu a comentat, miercuri, această situație, dar a anunțat o conferință de presă pentru joi, în care ar putea furniza informații suplimentare.
Centrul Național de Sănătate Mintală funcționează în cadrul Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar din august 2006.