21791 articole semnate de Daniela Micuțariu


Ușoară descreștere a numărului de copii luați de stat în primele șase luni ale anului

34 de elevi au participat la Școala de vară Metamorfoze, de la Mănăstirea Humorului

3.600 de cărți, donate către trei centre de recuperare neuropsihiatrică din Republica Moldova

Fundația Blue Heron organizează mâine o întâlnire cu tineri din sistemul de protecție

Familii sărace, ajutate de Protecția Copilului să nu-și părăsească pruncii

Copil în vârstă de 10 ani, luat de stat pentru a doua oară, după ce a fost abandonat și umilit de propria mamă

ÎPS Pimen: „Dumnezeu ne-a salvat de pericolele aduse de Uniunea Sovietică, ne va salva, credem, de pericolele aduse de politica Uniunii Europene”

ÎPS Pimen: Rău era în timpul regimului comunist ateu. Mai rău în timpul acestui regim, Uniunea Europeană
ÎPS Pimen: Rău era în timpul regimului comunist ateu. Mai rău în timpul acestui regim, Uniunea Europeană

16.000 de euro vor ajunge la Centrul de recuperare și reabilitare pentru tineri cu dizabilități „Sf. Mihail” din Spătărești