21784 articole semnate de Daniela Micuțariu


Balul Bobocilor organizat de Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, un spectacol al diversității culturale

Miss și Mister Boboc de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Florentina Donisan și Daniel Costiuc
Miss și Mister Boboc de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Florentina Donisan și Daniel Costiuc

Băiatul din Drăgoiești țintuit la pat de o boală gravă va ajunge la operație cu ajutorul cititorilor Monitorului de Suceava

Alexandru Popescu, în vârstă de 15 ani, diagnosticat cu “tetrapareză spastică fără locomoție”, va fi operat pe 10 noiembrie, la o clinică de ortopedie din Chișinău
Alexandru Popescu, în vârstă de 15 ani, diagnosticat cu “tetrapareză spastică fără locomoție”, va fi operat pe 10 noiembrie, la o clinică de ortopedie din Chișinău

Momente muzicale, recitaluri de poezie și scenete în limba franceză, engleză, germană și română, la Casa Prieteniei

Concursul național EuropAffice, ediția a IV-a, vineri, la Suceava

130 de premii și vouchere de vacanță oferite de E.ON clienților care optează pentru factura electronică

Curs de instruire pentru părinții care au copii cu dizabilități, sâmbătă, la Sala City Gallery

Premii oferite de E.ON clienților care optează pentru factura electronică

Activități de informare la nivelul comunităților locale cu privire la riscurile asociate traficului de persoane

Activități de informare la nivelul comunităților locale cu privire la riscurile asociate traficului de persoane

„Laborator de siguranță” pentru viitorii electricieni, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani aduce „Câinele grădinarului” pe scena suceveană

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani aduce „Câinele grădinarului” pe scena suceveană

Pliante și afișe cu mesajul Campaniei “Cere ajutor. Nu cerși!”, împărțite elevilor din Pătrăuți și Suceava

Pliante și afișe cu mesajul Campaniei “Cere ajutor. Nu cerși!”, împărțite elevilor din Pătrăuți
Pliante și afișe cu mesajul Campaniei “Cere ajutor. Nu cerși!”, împărțite elevilor din Pătrăuți

12 elevi și studenți suceveni cu situație materială precară, ajutați să-și continue studiile

UPDATE 2: Șapte localități sucevene sunt în continuare fără energie electrică

200 de elevi din Fălticeni, informați cu privire la riscurile traficului de persoane