21607 articole semnate de Daniela Micuțariu

730 de participanți la Concursul de Arte Vizuale „Art from Heart”, organizat de Colegiul de Artă Suceava

Trofeul „Art From Heart” a fost câștigat de eleva Alexandra Tănase, din clasa a XI-a, de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța

„Câini de pază”, spectacol în premieră pe scena suceveană, cu actorii Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani

15 elevi au participat la un atelier de încondeiat ouă organizat de Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Suceava

Vasile Bolohan și Andrei Bacoș au început o campanie de strângere de bunuri pentru bătrânii de la Solca și Bogdănești

Medalie de bronz la Olimpiada Națională de Chimie pentru un elev de la Colegiul „Alexandru cel Bun“ Gura Humorului

36 de candidați, din 44 înscriși, au absolvit cursul de cântăreți bisericești, organizat de Arhiepiscopia Sucevei

Volumul „Orașele lui Giorgio de Chirico”, semnat de Constantin Severin, publicat recent într-o ediție bilingvă română-engleză

Zeci de elevi și profesori de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului au participat la o acțiune de împădurire

Zeci de elevi și profesori de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului au participat recent la o acțiune de împădurire

Interpreta de muzică populară Elena Negru, „ambasadorul Bucovinei” la Festivalul Național „Regina Sânzienelor”, ediția a VII-a

Elena Negru, profesor în învățământul primar, licențiată în folclor, culegătoare și interpretă de muzică populară