23916 articole semnate de Dan Coman

Conturile Inspectoratului Școlar Județean Suceava ar putea fi blocate la sfârșitul lunii viitoare

Donțu a anunțat că proiectul de desființare a Judecătoriei Gura Humorului a fost respins în comisia juridică a Senatului

Ovidiu Donțu: „Susținem în continuare dezvoltarea, independența și reorganizarea sistemului judiciar din România, dar nu sub această formă, prin desființarea judecătoriilor”

Tinerii social-democrați din Suceava salută adoptarea de către Parlament a Legii Voluntariatului

Prefectul Sinescu a anunțat că taxa de la Trezorerie pentru eliberarea pașapoartelor s-a redus la 22 de lei

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a anunțat că sucevenii vor plăti mai puțin pentru eliberarea pașapoartelor
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a anunțat că sucevenii vor plăti mai puțin pentru eliberarea pașapoartelor

Tinerii social-democrați din Suceava salută adoptarea de către Parlament a Legii Voluntariatului

Consiliul Județean va garanta un credit de 7,74 de milioane de lei pe care îl va contracta SC ACET SA Suceava

Marius Zmău după rezultatul dezastruos obținut de PNL în Suceava: „Nici în visele noastre cele mai negre nu ne așteptam”

Marius Zmău: „Este un rezultat neașteptat pentru noi. Nici în visele noastre cele mai negre nu se așteptam la așa un scor”

1,65 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la Piațeta Papa Ioan Paul al II-lea din Cacica

Nechifor: PSD a arătat că a rămas singurul partid de după Revoluție care nu și-a schimbat doctrina

Prefectul Florin Sinescu: Este datoria fiecărui român să trimită în PE oameni care să-i reprezinte cu adevărat

Florin Sinescu: „Am votat pentru că este un drept pe care toți românii l-au câștigat la 1 ianuarie 2007”

Rezultatele finale ale alegerilor din județul Suceava: PSD – 40,12%, PDL – 23,06% și PNL – 9,77%