22010 articole semnate de Cosmin Romega

Ger siberian în localitățile din județul Suceava, unde temperaturile au scăzut până aproape de -30 de grade Celsius

Frig de crapă pietrele – cu asta s-au confruntat sucevenii în noaptea de luni spre marți, 25 ianuarie - foto Cătălin Urdoi

Aniversarea a 500 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou”, realizarea unei racle noi pentru moaște și dezvoltarea unei vaste rețele de îngrijire la domiciliu, decise în ședința anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Răd

Aniversarea a 500 de ani de la sfințirea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, realizarea unei racle noi pentru moaște și dezvoltarea unei vaste rețele de îngrijire la domiciliu, decise în ședința anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei

Impactul social și economic al restructurării activităților HS Timber din Siret și Rădăuți, în atenția Prefecturii Suceava

Dialog între autoritățile sucevene și conducerea companiei HS Timber pe tema anunțatelor restructurări și a efectelor acestora pe plan economic și social

IȘJ Suceava organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar

Proiecte cu finanțare europeană în valoare de 100 milioane de euro, în pregătire, la Primăria Suceava

Edilul sucevean, Ion Lungu, e decis să obțină finanțări de aproape 100 de milioane de euro, din fondurile europene disponibile în perioada următoare